Prima pagină » Știri externe » O fetiță de 9 ani și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pentru a ajunge cu el la veterinar. A mers așa doi kilometri, iar povestea sa a impresionat o lume întreagă

O fetiță de 9 ani și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pentru a ajunge cu el la veterinar. A mers așa doi kilometri, iar povestea sa a impresionat o lume întreagă

O fetiță de 9 ani și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pentru a ajunge cu el la veterinar. A mers așa doi kilometri, iar povestea sa a impresionat o lume întreagă

Povestea micuței Cemre, o fetiță de 9 ani, din Turcia, a impresionat o lume întreagă după ce și-a cărat câinele în spate, prin zăpadă, pe o distanță de doi kilometri, pentru a ajunge cu el la veterinar.

Medicul veterinar Ogün Öztürk fusese chemat, zilele trecute, într-un sat mic din Turcia pentru a se ocupa de vaca unui localnic.

Dar ceea ce începuse ca o vizită de rutină s-a încheiat cu o poveste de viață pe care medicul nu o va uita niciodată, scrie site-ul thedodo.com, citat de Digi 24.

Acolo a întâlnit-o pe fetița de 9 ani, care – aflând de prezența sa în sat, și-a luat cățelul bolnav și l-a transportat în spate, pe o distanță de doi kilometri, prin zăpadă.

„Lumea se schimbă datorită unor astfel de gesturi”, a scris veterinarul pe o rețea socială, impresionat de afecțiunea fetiței pentru câinele său.

Imaginile, făcute publice de veterinar, au ajuns virale, acesta declarând presei locale că patrupedul nu avea nimic grav, ci doar o usturime puternică, rezolvată cu o injecție împotriva paraziților.

„Această fetiță a venit să-i fac câinelui o injecție, când a aflat că sunt în sat pentru a trata o vacă”, a anunțat medicul, Ogün Öztürk.

Micuța Cemre i-a mulțumit și, fericită, a luat din nou cățelul în spate și a pornit spre casă, pe aceeași distanță.

Cum se pot îmbolnăvi de COVID-19 animalele de companie și cum le puteți proteja de virus

Coronavirusurile sunt o familie numeroasă de viruși. Unele provoacă la oameni boli asemănătoare cu răceala, în timp ce altele provoacă boli la anumite tipuri de animale, precum bovine, cămile și lilieci. Unele coronavirusuri, cum ar fi cele canine și feline, infectează numai animalele, nu și oamenii.

Oamenii de știință din întreaga lume încă studiază COVID-19 și se se pare că virusul care declanșează boala se poate răspândi de la oameni la animale în anumite situații.

Un număr mic de animale de companie din întreaga lume, inclusiv pisici și câini, au fost infectate cu SARS-CoV-2, în special după ce au avut contact apropiat cu persoanele bolnave de COVID-19.

Ce trebuie să facă proprietarii animalelor

  • Țineți pisicile în interior când este posibil și nu le lăsați să circule libere pe afară.
  • Animalele de companie sau alte animale nu ar trebui să aibă voie să circule libere în jurul casei, iar pisicile ar trebui ținute în interior.
  • Evitați locurile publice în care se adună un număr mare de oameni.
  • Nu puneți mască animalelor de companie. Măștile ar putea dăuna animalului de companie.
  • Nu există dovezi că virusul se poate răspândi la oameni de pe piele, blană sau părul animalelor de companie. Nu ștergeți sau nu spălați animalul de companie cu dezinfectanți chimici, alcool, peroxid de hidrogen sau alte produse, cum ar fi dezinfectant pentru mâini, șervețele umede sau alte produse industriale de curățare sau de suprafață.
  • Discutați cu medicul veterinar dacă aveți întrebări despre produsele adecvate pentru spălarea sau curățarea animalul de companie.
  • Discutați cu medicul veterinar dacă animalul se îmbolnăvește sau dacă aveți îngrijorări cu privire la sănătatea animalului de companie.

O bună igienă – cheia protejării

  • Spălați-vă mâinile după manipularea animalelor, a mâncării, a deșeurilor sau a bunurilor lor.
  • Păstrați o igienă bună a animalelor de companie și curățați după ele în mod corespunzător.
  • Discutați cu medicul veterinar dacă aveți întrebări despre starea de sănătate a animalului de companie.
  • Rețineți că copiii cu vârsta de 5 ani și mai mici, persoanele cu sistem imunitar slăbit și adulții mai în vârstă sunt mai predispuși să se îmbolnăvească de germeni pe care îi pot transporta unele animale.

Coreea de Sud lansează un test COVID pentru pisici şi câini

Proprietarii de câini şi de pisici din Seul (Coreea de Sud) vor putea să își testeze pentru noul coronavirus animalul de companie, a anunţat guvernul metropolitan, șuna trecută, citat de BBC.

Decizia vine la câteva săptămâni după ce ţara a raportat primul caz de Covid-19 la un animal – o pisică.

Doar animalele de companie care prezintă simptome precum febră sau dificultăţi de respiraţie după expunerea la purtătorii umani de virus vor fi testate.

Dacă va fi testat pozitiv, animalul va trebui să intre în carantină. Nu este necesar ca animalul de companie să fie izolat într-un spaţiu dedicat, deoarece nu există dovezi că boala poate circula între oameni şi animale de companie, a spus Park Yoo-mi, un oficial de la centrul de control al bolilor la un briefing de presă virtual.

Dar dacă proprietarii animalului de companie sunt spitalizaţi cu Covid-19 sau sunt prea bolnavi sau prea bătrâni pentru a avea grijă de acesta, animalul de companie va fi luat în carantină într-o unitate administrată de oraş.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Unde trăiesc cei mai politicoși oameni din lume?