Prima pagină » Vremea » Prognoza meteo, 9 martie 2021. Valori apropiate de cele normale, pentru aceastã perioadã a anului

Prognoza meteo, 9 martie 2021. Valori apropiate de cele normale, pentru aceastã perioadã a anului

Prognoza meteo, 9 martie 2021. Valori apropiate de cele normale, pentru aceastã perioadã a anului

Potrivit prognozei meteo de marți, 9 martie 2021, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã a anului.

În prima parte a zilei cerul va fi parţial noros şi izolat se va semnala ceaţã, apoi treptat, dinspre sud-vest, înnorãrile vor cuprinde majoritatea zonelor, informează stirimeteo.com.

Din orele serii, în regiunile din jumãtatea de sud precipitaţiile vor fi în extindere treptatã; acestea vor fi mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare, iar în sudul Olteniei, al Munteniei şi în Dobrogea vor predomina ploile.

La munte, ziua vor fi fulguieli pe spaţii mici, iar pe parcursul nopţii, va ninge în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul ţãrii şi la munte, îndeosebi în zona înaltã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 3 grade Celsius, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Cum va fi vremea în București, pe 9 martie 2021

În București, valorile termice se vor situa în jurul celor normale la aceastã datã. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora, iar în cursul nopţii se vor semnala precipitaţii sub formã de ploaie, lapoviţã şi trecãtor ninsoare. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 8…9 grade, iar cea minimã de 0…2 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Află ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în fiecare regiune din România în intervalul 8-21 martie 2021!

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Un fotograf a surprins un „vapor zburător”. Care este explicația fenomenului

Un fotograf britanic a suprins o serie de imagini cu un „vapor zburător”, în Cornwall, pe coasta de sud-vest a Angliei.

Fotograful David Morris surprins imagini în care vasul pare că levitează deasupra orizontului, potrivit Digi24, care citează BBC. Imaginea a fost surprinsă în Falmouth Cornwall.

Meteorologul BBC David Braine a venit și cu o explicație referitoare la această imagine. Astfel, el spune că este vorba despre o iluzie optică de tip „miraj superior”, iluzie care apare în prezența unor condiții atmosferice speciale, care curbează lumina.

Meteorologul David Braine spune că acest tip de iluzie optică este unul destul de des întâlnit în regiunea arctică, însă mult mai rar în Europa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ