Ion Sterian, în fața celui de-al treilea mandat consecutiv la conducerea Transgaz: ”Vom continua să investim în proiecte cu valoare adăugată mare”

Ion Sterian, în fața celui de-al treilea mandat consecutiv la conducerea Transgaz: ”Vom continua să investim în proiecte cu valoare adăugată mare”
Directorul general al SNTGN Transgaz, Ion Sterian

Ion Sterian este administratorul executiv și director general al Transgaz, după ce – în perioada 2013 – 2017 – a fost președinte al CA Transgaz, iar mandatul său a fost reînnoit până în luna aprilie a acestui an.

Ion Sterian se află, acum, în fața celui de-al treilea mandat consecutiv de administrator, urmând a-și prezenta, în fața acționarilor, raportul de activitate. Sub conducerea directorului general Ion Sterian, Transgaz a rămas una dintre companiile de top ale României, managementul de calitate fiind ”cheia succesului”.

Transgaz este ”una dintre marile companii naționale în care modelul de guvernanță corporativă funcționează cu succes și că obiectivele strategice asumate prin Planul de administrare al societății în perioada 2017 – 2021 au fost îndeplinite”, transmite Ion Sterian, potrivit investenergy.ro.

Declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al companiei

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) la Transgaz va fi convicată în data de 23/24 aprilie ”pentru declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație ai companiei conform OUG 109”.

Acționarii vor analiza cererile de reînnoire a mandatelor a 4 membri în funcție ai CA Transgaz, începând cu data de 30 aprilie, pentru o perioadă de 4 ani. Este vorba despre Sterian Ion, Mihnea Nicolae, Văduva Petru Ion și Iliescu Bogdan George, ale căror mandate expiră pe 29 aprilie.

”Având în vedere balanța eforturi – rezultate ale performanței manageriale ale Transgaz, putem aprecia că, contribuția pe care am adus-o în calitate de director general al companiei este una substanțială, pozitivă, focusată pe reproiectare managerială, disciplină organizațională și execuția responsabilă și eficientă a atribuțiilor și materializată prin măsuri tehnico-operaționale angajate prin intervenția organizațională”, notează directorul general Ion Sterian în raportul care va fi prezentat acționarilor companiei Transgaz.

Ion Sterian: ”Sub actuala conducere administrativă și executivă, Transgaz a traversat și traversează cea mai frumoasă perioadă din existența ei”

Ion Sterian cosideră că membrii Consiliului de Administrație aflați în funcție ”reprezintă o echipă profesionistă, care a reușit de-al lungul a două mandate consecutive să își unească forțele și priceperea și să se consolideze în mod eficient, constructiv și să acționeze ca un tot unitar”.

Dar nu numai atât, fiindcă – sub actuala conducere administrativă și executivă – ”Transgaz a traversat și traversează cea mai frumoasă perioadă din existența ei: aceea de transformare și modernizare a modelului de business, de remodelare a atitudinii față de societate și părțile interesate, de reproiectare organizațională, fiind astăzi, prin investițiile majore realizate, printre primele companii din sectorul energetic la nivelul UE”.

În raportul de activitate sunt menționate și principalele realizări din ultimii ani ale Companiei Transgaz:

  • finalizarea proiectului BRUA faza 1 la termenul asumat, cu o economie de 11% față de valoarea bugetată
  • finalizarea gazoductului Ungheni-Chișinău cu o lună mai devreme decât era prevăzut în contractul de privatizare a Vestmoldtransgaz
  • realizarea și punerea în funcțiune a circa 60 de obiective investiționale în valoare de 2,3 miliarde lei
  • elaborarea și asumarea unui plan de dezvoltare a SNT pe următorii 10 ani
  • reducerea cu 45,6% a consumului tehnologic din SNT
  • transformarea Transgaz în companie multinațională din domeniul energetic prin
  • achiziționarea Vestmoldtransgaz Chișinău
  • înființarea companiei Romanian Gas Hub Services împreună cu CEGH Austria.

Ion Sterian a obținut premiul ”Personalitatea anului în energie” la Gala Financial Intelligence 2020

Ion Sterian, directorul general Transgaz – aflat în fața celui de-al treilea mandat consecutiv la conducerea companiei de top din România – a obţinut Premiul „Personalitatea anului în energie”, la Gala Financial Intelligence 2020.

În urma finalizării execuției conductei BRUA a rezultat o lungime de 484 km. Valoarea bugetată a proiectului a fost de 479 milioane euro iar valoarea de realizare a proiectului de 423 milioane euro. Transgaz a reușit implementarea proiectului BRUA faza 1 cu o economie de 11% față de valoarea bugetată inițial, în principal ca urmare a încheierii contractelor prin proceduri de achiziție transparente, într-un mediu concurențial, fapt ce a condus la atribuirea contractelor sub valoarea estimată” a declarat Ion Sterian la Gala Financial Intelligence 2020.

”Gazoductul BRUA reprezintă un motiv de mândrie națională și de continuitate a tradiției pe care România o are în domeniul energetic”, spus Ion Sterian la Gala Financial Intelligence 2020.

Este un proiect la care au luat parte toți factorii de decizie și execuție implicați și care – ”prin seriozitate, profesionalism, responsabilitate, printr-o mobilizare exemplară a tuturor resurselor angrenate, asigurarea unui management eficient, competitiv pe întreg parcursul proiectului” – a reușit să depășească toate constrângerile și provocările întâlnite și să fie realizat cu succes la termenul asumat, chiar și în contextul actual marcat de pandemia COVID 19.

”Nu a fost deloc ușor, dar forța și determinarea de a contribui la dezvoltarea economică a țării noastre și de a lăsa generațiilor viitoare o moștenire în acest domeniu, ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit această misiune și nu ne vom oprim aici pentru că avem în față un program de dezvoltare a infrastructurii de transport a gazelor naturale din România pe următorii 10 ani cuprinzând proiecte de investiții estimate la peste 4 miliarde euro”, declară Ion Sterian.

„Transgaz va continua să investească în proiecte cu valoare adăugată mare”

Ion Sterian este de părere că un nou mandat de administrator al Companiei Transgaz va asigura continuitatea atât de necesară pentru realizarea tuturor proiectelor de anvergură aflate în lucru.

Potrivit directorului general Transgaz, compania va continua să investească ”în proiecte cu valoare adăugată mare”, iar toate angajamentele asumate în fața acționarilor vor fi respectate.

”Acest comportament pro-activ și responsabil, alături de performanța managerială care deja caracterizează toate lucrările întreprinse de companie, va duce pe viitor la creșterea valorii acțiunilor companiei și la consolidarea profilul public și investițional al societății. Transgaz va continua să investească în proiecte cu valoare adăugată mare, în conformitate cu angajamentele asumate față de acționari, față de statul român, față de Comisia Europeană și față de partenerii institutionali externi”, transmite Ion Sterian, administratorul executiv și director general al Transgaz.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China aplică strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii