Prima pagină » Actualitate » Percheziții în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj. Este vizată și casa lui Dan Stănescu, autointitulatul rege al romilor creștini ortodocși / VIDEO

Percheziții în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj. Este vizată și casa lui Dan Stănescu, autointitulatul rege al romilor creștini ortodocși / VIDEO

Mai multe percheziții au avut loc, joi, în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Vizată a fost și casa lui Dan Stănescu, autointitulatul rege al romilor creștini ortodocși.

Perchezițiile au avut loc la locuințele și sediile de lucru ale unor persoane bănuite de angajări ilegale în scopul de a primi bani de la stat pe durata pandemiei. Cele mai multe suspiciuni par să fie în Costești, județul Argeș, la casa lui Dan Stănescu, autointitulatul rege al romilor creștini ortodocși.

În ziua de 25 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au pus în executare 38 de mandate de percheziție, în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals”, se arată într-un comunicat.

Prejudiciu de 400.000 de lei. Percheziții și în Costești, la casa lui Dan Stănescu

Potrivit oamenilor legii, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii a trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.

Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. Patru persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri. În total, au avut loc 38 de percheziții domiciliare în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj.

În județul Argeș, percheziții au avut loc la Pitești, Bradu și Costești, vizată fiind și casa lui Dan Stănescu, autointitulatul rege al romilor creștini ortodocși.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Turistă mexicană, șocată de cum arată WC-urile trenurilor din România. Cum a reacționat când a deschis ușa
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Prețul la aluminiu a atins niveluri record pe fondul crizei din Orientul Mijlociu