Prima pagină » Actualitate » Sorin Cîmpeanu: „Trendul epidemiologic descendent, condiţie esenţială pentru revenirea elevilor la şcoală cu prezenţă fizică”

Sorin Cîmpeanu: „Trendul epidemiologic descendent, condiţie esenţială pentru revenirea elevilor la şcoală cu prezenţă fizică”

Sorin Cîmpeanu: „Trendul epidemiologic descendent, condiţie esenţială pentru revenirea elevilor la şcoală cu prezenţă fizică”
Am mari emoţii, dar îmi pun speranţe şi sunt optimist pe baza rezultatelor bune de la probele de simulare pentru capacitate şi bacalaureat. Sursa: Alexandru Dobre/MEDIAFAX FOTO

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că un trend epidemiologic descendent este esențial pentru ca elevii să revină la școală cu prezență fizică.

De asemenea, el a mai adăugat că testarea copiilor și vaccinarea profesorilor reprezintă condiții favorizante pentru acest scenariu, după cum informează site-ul agenției Agerpres.

Cîmpeanu: Scopul nostru este revenirea elevilor cu prezență fizică în școli

Sorin Cîmpeanu a afirmat joi, la TVR, că întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre revenirea elevilor în școli, s-a desfășurat „într-o notă foarte responsabilă, fiind un obiectiv major declarat revenirea cât mai grabnică a tuturor elevilor cu prezenţă fizică în şcoli, cu condiţia confirmării unui trend epidemiologic descendent”.

„Această condiţie este esenţială. Condiţii favorizante sunt modul în care va putea să avanseze campania de vaccinare a personalului din învăţământ – şi mizăm pe responsabilitatea şi conştientizarea tuturor colegilor din învăţământ pentru a se vaccina, scop în care am demarat de ieri o campanie – «Vaccinare şi testare pentru învăţare». (…) A doua condiţie este testarea şi dorim să se utilizeze toate testele care pot fi relevante, invazive considerate sau noninvazive, să fie testaţi toţi elevii care prezintă simptome şi toţi contacţii direcţi ai acestor elevi.

Acesta este grupul-ţintă pentru testare, pentru o testare corect orientată. Pentru asta, este nevoie de utilizarea mai multor tipuri de teste, pentru că în multe dintre şcolile din România personalul medical lipseşte. (…) Cu aceste condiţii, şcoala se va putea redeschide în luna mai, în a doua parte a lunii mai, depinde de trendul epidemiologic”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

O nouă analiză va fi făcută la finalul acestei luni

Sorin Cîmpeanu a mai spus că, spre finalul acestei luni, se va face o nouă analiză, cu datele la zi ale trendului epidemiologic.

„Se va mai face o analiză spre finalul lunii aprilie, pentru a avea date noi despre evoluţia trendului epidemiologic. Oricum, în data de 4 mai, pentru toţi elevii, cu excepţia celor din clasele terminale, se va reveni la şcoală după scenariile cunoscute”, a subliniat Cîmpeanu.

În context, ministrul a afirmat că este mai greu de înţeles de ce clasele a opta, din localităţile unde predarea se face după scenariul roşu, trebuie să adopte sistemul de predare hibrid, în timp ce elevii de clasa a patra pot veni toţi la şcoală.

Klaus Iohannis și Sorin Cîmpeanu, ședință cu privire la desfășurarea cursurilor

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au discutat joi, în cadrul unei ședințe, cu privire la eventuale măsuri referitoare la desfășurarea cursurilor.

Ședința vine pe fondul închiderii școlilor timp de o lună, pe perioada vacanței prelungite de Paște, din cauza creșterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

Cu excepția elevilor din clasele terminale, restul elevilor au o lună de vacanță, nemaifiind utilizat nici măcar instrumentul orelor online.

Sorin Cîmpeanu a anunțat pe 24 martie prelungirea vacanței de primăvară a elevilor în perioada sărbătorilor pascale catolice și ortodoxe (Pastele Catolic: 4 aprilie; Paștele Ortodox: 2 mai).

Pentru elevii din clase non-terminale (toți exceptând clasa a VIII-a și a XII-a), vacanța va fi din 2 aprilie până în  4 mai, iar pentru cei din clasele terminale va fi în perioadele 2-11 aprilie și 30 aprilie – 9 mai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bulgaria, creștere explozivă a costurilor salariale. România, mult sub media UE
Digi24
Încă un mare stat ar putea lua în calcul o apropiere de Uniunea Europeană
Cancan.ro
Amanta i-ar fi fost INFIDELĂ lui Dorin Ioniță. L-a ÎNȘELAT cu cine se aștepta mai puțin
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Adevarul
Ghidul de supraviețuire pentru tinerii cu studii și salariul minim: „Seara iei legume la reducere, te îmbraci de la Pepco și nu mergi la doctori”
Mediafax
Trump amenință UE cu noi tarife din cauza Canadei: „Un act ostil”
Click
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță, desființat de verișoara amantei Alice: 'A dat de un narcisist. I-a distrus tot!'
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania