Prima pagină » Actualitate » Continuă demolările magazinelor de la metrou, în Sectorul 6

Continuă demolările magazinelor de la metrou, în Sectorul 6

Nicolae Oprea
Continuă demolările magazinelor de la metrou, în Sectorul 6

Demolările magazinelor de la metrou continuă luni seară, în Sectorul 6 al Capitalei. Potrivit surselor GÂNDUL.RO, de la ora 22.00 vor fi dezafectate șase magazine din stațiile Preciziei și Păcii.

Proprietarii celor patru magazine de la stația de metrou Păcii, precum și cei care dețineau cele două ghioșcuri de la stația Preciziei și-au ridicat deja marfa.

Tot luni seară ar putea începe demolarea chioșcurilor din stațiile de metrou din Sectorul 1, notificările fiind trimise de Ministerul Transporturilor încă de săptămâna trecută, la Primăria Sectorului 1, precum și la celelalte autorități locale din București.

Demolările chioșcurilor vor continua în zilele următoare și în stațiile de metrou din celelalte sectoare.

Radu Mihaiu: „În Sectorul 2, mai demolăm la Piața Iancului”

„La noi în sector, mai este o singură stație unde vor avea loc demolări, respectiv la Piața Iancului. Așa cum am mai spus, vom demola toate magazinele de la metrou”, a declarat, pentru GÂNDUL.RO, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 al Capitalei.

La stațiile de metrou din Sectorul 4, unde primar este Daniel Băluță, demolările vor începe, spun sursele noastre, „imediat cum vor fi semnate toate hârtiile”.

„În Sectorul 5, așteptăm împuternicire de la Primăria Capitalei pentru a putea interveni, pentru că așa este procedura, subteranul fiind în proprietatea statului”, au spus surse din cadrul primăriei conduse de Cristian Popescu Piedone.

Scandal cu răngi, înjurături și amenințări în prima zi a demolării magazinelor de la metrou

UItimatumul dat de Metrorex pentru evacuarea spațiilor comerciale de la metrou a expirat pe 2 aprilie. Decizia de eliberare a spațiilor a fost luată cu o zi înainte de protestul care a blocat circulația la metrou.

Demolarea spațiilor comerciale de la metrou a început în 7 aprilie, cu scandal. Comercianții care aveau acolo chioșcuri s-au opus demolărilor, au huiduit, au scandat ”Hoții” și au reclamat că acțiunea este ilegală. Polițiștii au fost chemați atunci să vină la stația de metrou Ștefan cel Mare pentru ca situația să nu degenereze.

La stația de metrou a ajuns atunci și directorul Metrorex, Ștefan Paraschiv, care a deschis cu o rangă un magazin, plin de marfă, pentru a putea fi dezafectat. GÂNDUL.RO a publicat AICI imagini de la demolarea primelor magazine construite ilegal la metrou.

Joi seară, demolările au continuat la stația de metrou Pipera, care a fost închisă mai devreme. Mai mulți oameni care nu au mai putut intra în stația de metrou după ora 22.30 au sunat atunci la numărul de urgență 112 pentru a reclama situația.

Citește și:

MEGA-EXCLUSIVITATE. Sindicalistul șef Ion Rădoi a oprit metroul pentru că iubita lui secretă rămâne fără spații comerciale! (FOTO&VIDEO)

EXCLUSIV | Adevărul despre iubita lui Rădoi: nu este o necunoscută care are spații comerciale la metrou, ci un fel de ”fină”. Sindicalistul a cununat-o, cu fosta soție, pe sora ”doamnei Minea”

VIDEO EXCLUSIV / Prima reacție a sindicalistului șef Ion Rădoi după dezvăluirile GÂNDUL.RO: ”Dacă aș fi avut vreo legătură, nu se afla în 31 de ani? Că încearcă nea Drulă… e altă treabă!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tatuajele ne afectează sistemul imunitar mai mult decât ne-am fi așteptat
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...