Prima pagină » Actualitate » Modificarea Legii salarizării, discutată în ședință de Guvern. Raluca Turcan: „Sunt sporuri inventate pentru a crește venitul”

Modificarea Legii salarizării, discutată în ședință de Guvern. Raluca Turcan: „Sunt sporuri inventate pentru a crește venitul”

Modificarea Legii salarizării, discutată în ședință de Guvern. Raluca Turcan: „Sunt sporuri inventate pentru a crește venitul”

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi figurează și un memorandum legat de modificarea Legii salarizării. Mai precis, stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Subiectul este, fără doar și poate, printre cele mai importante, fiind unul de interes național.

Tocmai de aceea, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a ținut să facă o serie de precizări referitoare la modificările avute în vedere. Explicațiile ei vin ca urmare a unor precizări făcute de Partidul Social Democrat și care se refereau la tăierile de salarii pregătite de acctuala guvernare.

Raluca Turcan vede „haos în salarizarea din sistemul bugetar”

„Este o discuție care se poartă în Guvern, la nivel de principii, și care urmărește să clarifice haosul din salarizarea din sistemul bugetar și inegalitățile nejustificate dintre salariați”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.

În sprijinul necesității unei modificări a Legii salarizării, ministrul Muncii aduce în discuție „observațiile de la Ministerul Justiției – că modul în care este aplicată acum salarizarea în domeniul Justiției a dat naștere la numeroase litigii sau acțiuni câștigate de magistrați sau alte categorii de personal, care au costat statul foarte mult, atât din perspectiva dobânzilor, cât și a cheltuielilor cu aceste procese, inclusiv cheltuieli substanțiale cu executările silite”. Turcan insistă că nu urmărește altceva decât „simplificarea modului de stabilire a drepturilor salariale: cât mai puține sporuri și stabilirea cât mai simplă a salariilor, cu elemente clare. De exemplu: eliminarea sporurilor de «până la»”.

Situație la stat: aceeași funcție, aceeași pregătire, salarii diferite!

La nivelul administrației publice locale, se identifică o serie de dezechilibre salariale între unitățile administrativ-teritoriale de nivel similar, arată Raluca Turcan.

„Diferențe fără nicio logică între angajați cu aceeași activitate și aceeași pregătire (…) Pentru aceeași funcție, aceeași pregătire, sunt acum salarii de bază diferite. Un consilier superior gradația 5 în administrația locală are salariul de bază 10.982 lei. Aceeași funcție – consilier superior gradația 5, în administrația centrală, are salariul de bază 8.982 lei. Diferența între acești doi oameni cu aceeași funcție, aceeași pregătire și care fac același lucru este de 2000 de lei în favoarea angajatului din administrația locală, fără nicio logică (…) În schimb, statul produce discriminare între angajați, favorizând pe unul față de altul”, punctează ministrul Muncii.

Același consilier grad profesional superior (S) angajat într-un județ câștigă 9.775 Ron, iar în alt județ, exact aceeași funcție este plătită cu 5.492 Ron, cu peste 4 000 de lei mai puțin. Banii aceștia în plus, pe care statul îi plătește diferit, repet, fără nicio logică, puteau merge la susținerea unui loc de muncă din mediul privat sau la investiții – Raluca Turcan

Promisiunea ministrului Muncii: „Niciun venit nu va scădea!”

În finalul materialului, Raluca Turcan subliniază că „niciun venit nu va scădea”. Este promisiunea pe care ministrul Muncii o face salariaților de la stat: „Vreau să se înțeleagă foarte clar un lucru, tocmai pentru a pune capăt oricăror intoxicări – NICIUN venit nu va scădea prin aplicarea acestor principii!”.

Dimpotrivă, insistă Raluca Turcan, prezentând o serie de beneficii:

  • „Vor crește acele salarii care au fost mult lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut”;
  • „Salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă și va fi în corelație cu eficiența instituțiilor”;
  • „Plafonarea sporurilor nu înseamnă scăderea sporurilor mai mari de acum, ci reașezarea unei bune părți a sporurilor în salariile de bază”.

Raluca Turcan vânează sporurile

Statul român plătește bani necuveniți, spune Raluca Turcan, a cărei privire este ațintită asupra sporurilor salariale.

„Sunt sporuri inventate pentru a crește venitul, nu pentru a recompensa o performanță sau a compensa un risc sau o dificultate care lipsesc în alte activități. Așa s-a ajuns la o situație de haos, cu sporuri care nu reflectă realitatea și s-a compromis chiar ideea corectă de spor care recompensează o performanță sau compensează un risc, o dificultate excepțională. Vrem ca sporurile să reflecte realitatea, nu să creeze inechitate sau să fie mincinoase. Există 80.000 de angajați cu salariul minim în sistemul bugetar și este mult mai corect să fie repoziționați în grila de salarizare salariile foarte mici decât să fie inventate sporuri”, conchide ministrul Muncii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli