Prima pagină » Actualitate » Mii de șoferi din București ar fi obținut permisele de conducere în condiții suspecte. Ministerul de Interne a trimis, de urgență, Corpul de Control (EXCLUSIV)

Mii de șoferi din București ar fi obținut permisele de conducere în condiții suspecte. Ministerul de Interne a trimis, de urgență, Corpul de Control (EXCLUSIV)

Andrei Dumitrescu
Mii de șoferi din București ar fi obținut permisele de conducere în condiții suspecte. Ministerul de Interne a trimis, de urgență, Corpul de Control (EXCLUSIV)

Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) este verificată de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, după ce șeful structurii ar fi cerut subordonaților să fie toleranți și să treacă cu vederea unele greșeli comise de candidați. 

În acest context, numărul candidaților admiși s-a dublat, iar mai mulți polițiști au reclamat că tot mai mulți bucureșteni ar primi, nemeritat, dreptul de a conduce. Această situație a atras inclusiv atenția serviciilor de informații, care au considerat că se pune în pericol siguranța publică. 

Instituirea stării de urgență, în perioada martie – mai 2020, a afectat toate instituțiile de învământ, iar școlile de șoferi nu au făcut excepție. În cele două luni cu restricții dure, au fost sistate și testările pentru candidații care voiau să obțină permisul de conducere, iar candidații care trebuiau examinați în perioada respectivă au fost reprogramați.

După ridicarea stării de urgență, examenele pentru obținerea permisului de conducere au fost deblocate, treptat, însă promovabilitatea a fost una dezastruoasă, în condițiile în care candidații nu apucaseră să mai facă ore și s-au prezentat nepregătiți.

Surse din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au declarat, pentru Gândul, că șeful SPCRPCIV, comisarul-șef Crin Simene, ar fi încercat să remedieze această situație și să aducă un plus de imagine pentru instituția pe care o conduce. Pe de altă parte, s-ar fi luat în considerare că promovarea mai ușoară a examenului ar putea reduce presiunea de pe umerii polițiștilor, în condițiile în care numărul reprogramărilor ar fi fost mai mic.

Numărul candidaților admiși în București s-a dublat

Crin Simene ar fi convocat o ședință de lucru, în cadrul careia ar fi sugerat examinatorilor să fie mai indulgenți față de candidați și să nu respecte întocmai grila de punctare impusă de lege. Mai mult, acesta ar fi explicat că noua politică ar fi agreată de către factorii de decizie din Ministerul de Interne, au precizat sursele citate.

Urmarea ar fi fost că, timp de mai bine de un an, mai mulți candidați ar fi primit permise de conducere chiar dacă, în mod obișnuit, ar fi fost declarați respinși.

Unii dintre polițiști au continua să examineze în litera legii. Ca urmare, o parte dintre aceștia ar fi fost mutați pe alte funcții, fapt care a determinat mai mulți ofițeri să părăseacă structura respectivă și să caute posturi vacante la alte instituții ale MAI. De la 1 iulie 2020, opt ofițeri au plecat de la Serviciul Permise Auto București.

Pe acest fond tensionat, în urmă cu o lună, un grup de polițiști ai SPCRPCIV au trimis o sesizare la Corpul de Control al Ministrului, în care, conform surselor citate, ar fi menționat că șeful structurii are „un comportament ostil” față de subalterni, că îi „presează” să dea mult mai ușor permise de conducere, pentru a crește, în mod artificial nivelul de promovabilitate. Ei au reclamat și mutarea polițiștilor „incomozi”, fără a exista un act administrativ, situație „contrară regulamentului de organizare și funcționare”.

După sesizare, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, la SPCRPCIV a fost declanșat un control și mai mulți polițiști au fost deja audiați.

Sursele citate au declarat, pentru GÂNDUL.RO, că, din luna mai 2020, după ieșirea din starea de urgență, numărul candidaților declarați admiși a ajuns la aproximativ 60 la sută dintre cei examinați, în condițiile în care, înainte de pandemie, în București luau permisul de conducere în jur de 30 la sută din totalul persoanelor examinate la proba practică.

Potrivit surselor citate, modul în care sunt acordate, în București, permisele de conducere ar fi atras inclusiv atenția serviciilor de informații, care au considerat că siguranța publică poate fi pusă în pericol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DE CE este audiat Bolojan la DNA Iași? CUM a ajuns PREMIERUL în anchetă?
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Alimentul MINUNE: delicios, protejează mușchii, plin de vitamine și minerale
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este bărbatul care l-a convins pe Vlad Bălțățeanu să se predea? A făcut mărturisiri șocante: „Voia să pară ceea ce nu era”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!