Prima pagină » Economic » Patronii din industria hotelieră cer Guvernului eliminarea taxelor pe salariul minim brut pentru angajații din domeniu

Patronii din industria hotelieră cer Guvernului eliminarea taxelor pe salariul minim brut pentru angajații din domeniu

Patronii din industria hotelieră cer Guvernului eliminarea taxelor pe salariul minim brut pentru angajații din domeniu

Drept măsură compensatorie pentru pierderile suferite în timpul pandemiei, industria HoReCa solicită Guvernului eliminarea taxelor pentru salariul minim brut. Măsura se vrea una aplicată pe următorii 3-5 ani, afirmă Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Economiei anunță că au în vedere o astfel de măsură, care ar urma să se aplice, totuși, de anul viitor.

HoReCa vrea despăgubiri și pentru pierderile înregistrate în 2021

„Există în momentul de faţă discuţii cu reprezentanţii Guvernului pentru despăgubiri, compensări, atât pe Legea 224, respectiv 20% din diferenţa cifrei de afaceri 2020 versus 2019, dar suntem în discuţii şi pentru despăgubiri, compensări aferente perioadei în care industria a fost restricţionată şi încă este în anul 2021. Aceste despăgubiri ar trebui să fie sub forma diferenţei de cifră de afaceri sau am venit cu o propunere prin care, având în vedere deficitul de personal şi criza de forţă de muncă din această industrie, angajaţii să beneficieze de zero taxe pentru salariu minim brut pe economie pentru 3-5 ani, acesta putând fi un test şi la nivel naţional”, a spus Daniel Mischie.

Prezent și el la conferința de presă, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, a arătat că sectorul HoReCa ar putea fi inclus într-un proiect-pilot privind aplicarea acestei măsuri începând de anul viitor.

„Legat de propunerea celor de la HORA privind zero taxe pe salariul minim în industria HoReCa, coaliţia de guvernare şi-a asumat prin programul de guvernare ca, în funcţie de cum va arăta bugetul la anul, să avem un domeniu-pilot în care să aplicăm această măsură. Noi, la Ministerul Economiei, ne dorim ca zona HoReCa şi turismul să facă parte din acest domeniu-pilot pentru a susţine şi a arăta că este o măsură bună pentru întreaga economie”, a spus Ene.

În altă ordine de idei, s-a reiterat ideea conform căreia vaccinarea împotriva Covid-19 este metoda cea mai bună pentru a scădea rata de infectare şi a reveni la normal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...