Prima pagină » Social » Bătaie în plină stradă, în Bacău, între un politician și un fost boxer

Bătaie în plină stradă, în Bacău, între un politician și un fost boxer

Bătaie în plină stradă, în Bacău, între un politician și un fost boxer

Liniștea orașului Bacău a fost tulburată de un incident petrecut chiar în apropierea Spitalului Județean de Urgențe. Laurian Lucaș, fost viceprimar, și Ciprian Ciocan, un cunoscută boxer al Moldovei, s-au încăierat din motive ce încă nu sunt cunoscute.

Acum, ambii au ajuns pe mâinile polițiștilor, fiind anchetați în legătură cu bătaia din centrul orașului.

Lucaș, fost luptător în Legiunea Străină

Conform zdbc.ro, cei doi s-au luat la bătaie în urma unei dispute care a degenerat. Încăierarea a avut loc în fața unui restaurant, iar în momentul în care acolo a ajuns și un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi, incidentul deja fusese stins.

Sorin Merlușcă, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi, a declarat că echipajul a ajuns la fața locului în cel mai scurt timp. „Persoanele implicate au fost conduse la Urgențe și apoi vor fi duse la Poliție, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Merlușcă.

Lucaș și Ciocan au aceeași vârstă, 47 de ani. Cu ani în urmă, cei doi au boxat împreună, însă carierele lor au apucat-o pe drumuri separate. Primul a pornit spre Legiunea Străină, iar apoi a intrat în politică, în timp ce Ciprian Ciocan a trecut la boxul profesionist. Au în comun și faptul că ambii au făcut închisoare.

„Acum sunt la Poliție și dau cu subsemnatul”, a comentat Ciprian Ciocan. Laurian Lucaș a confirmat și el că se află la Poliție. Nu este clar motivul pentru care s-au luat la bătaie, dar apropiații spun că la mijloc ar fi vorba despre o datorie neachitată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...