Prima pagină » Actualitate » Accident grav pe Autostrada București – Pitești. Pericol de explozie după ce o dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat (FOTO&VIDEO)

Accident grav pe Autostrada București – Pitești. Pericol de explozie după ce o dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat (FOTO&VIDEO)

O autoutilitară care transporta ulei uzat s-a răsturnat pe drum. Două persoane au fost rănite în urma accidentului. 

Un autovehicul care transporta ulei uzat a suferit o explozie la unul dintre cauciucuri, iar în urma accidentului s-ar fi răsturnat. Autovehiculul ar fi intrat într-un parapete.

Echipaje de intervenție de la Detașamentul Găești sunt solicitate pentru asigurare zonă la un accident rutier produs pe autostrada A1, km 71, pe raza comunei Petrești, fiind comunicate prin apelul de urgență doua victime neîncarcerate. Se acționează cu o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.

La locul accidentului au identificat două victime care se aflau într-un autovehicul care transporta ulei uzat. Dintre victime una este în stare gravă, conștientă, cu traumatisme la nivelul coloanei cervicale, pentru aceasta fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD.

Autoritățile avertizează cu privire la existența pericolului unei explozii ce s-ar putea produce pe fondul scurgerii lichidelor transportate în vehicul. Pompierii care se află la fața locului, însă, iau toate măsurile pentru a preveni un astfel de eveniment.

Foto: Marian Jinga

Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului având în vedere scurgerile de lichide combustibile de pe carosabil.

Traficul este blocat

O coloană de mașini așteaptă pe lungimea a 3 km să se poată deplasa, în continuare, spre destinație.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunţat că, începând de la ora 17:40, circulația este întreruptă pe Autostrada A1 pe sensul București către Pitești, între kilometrii 70 și 73, în zona localității Petrești, județul Dâmbovița.

„Traficul se desfășoară deviat între cele două noduri rutiere, respectiv kilometrul 70 –  DN 61 Gherghești – DJ 702F Ionești – A1 (kilometrul 73)”, conform Centrului Infotrafic.

La fața locului, au fost raportate două victime care prezentau răni.

„Dintre victime, una este în stare gravă, conștientă, cu traumatisme la nivelul coloanei cervicale, pentru aceasta fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD”, a transmis ISU Dâmbovița

Una dintre acestea se află în stare gravă și a fost solicitată mobilizarea unui elicopter SMURD care să o transporte de urgență la o unitate medicală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Suma care sfidează imaginația! Anthropic se pregătește să intre pe bursă
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
„Ți-ai lăsat cuptorul pornit?” Gluma din aeroport care i-a făcut pe turiști să intre în panică
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!