Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » GARANTARE: 17.000 credite solicitate în cadrul programului IMM INVEST, din care peste 15% au fost pe AGRO IMM INVEST. „Noua Casă” – 5.000 de garanţii

GARANTARE: 17.000 credite solicitate în cadrul programului IMM INVEST, din care peste 15% au fost pe AGRO IMM INVEST. „Noua Casă” – 5.000 de garanţii

GARANTARE: 17.000 credite solicitate în cadrul programului IMM INVEST, din care peste 15% au fost pe AGRO IMM INVEST.

Un număr de 13.453 de IMM-uri s-au înscris în portalul IMM Invest până la data de 31 mai, solicitând 17.000 de credite, din care 13.967 sunt aferente programului Invest, cu o valoare a finanţării de 16 miliarde de lei, iar 2.849 de credite în valoare de 4,3 miliarde lei în se încadrează în subprogramul Agro, a anunțat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

FNGCIMM are semnate în total peste 600 de convenţii de garantare, încheiate cu 47 de parteneri financiari, bănci şi instituţii financiare nebancare, se arată într-un comunicat al fondului. În baza parteneriatului dintre Guvernul Romaniei, Ministerul Finanţelor şi a întregului sistem financiar – bancar, FNGCIMM SA – IFN implementează programe guvernamentale şi produse de garantare cu rol cheie în susţinerea economiei, şi în special a IMM-urilor.

Continuăm şi în acest an, cele cinci programe guvernamentale lansate în 2020, deoarece au fost extrem de bine primite de antreprenori şi de către mediul de afaceri. Programele sunt operaţionale, plafoanele de garantare sunt alocate şi pot fi accesate în orice moment de către beneficiarii eligibili, apelând la unul din finanţatorii înscrişi în program” – Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.

Principalul program guvernamental implementat în cursul anului 2020 este IMM Invest România – dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii cărora le facilitează accesul la capitalul financiar în scopul asigurării lichidităţilor în vederea derulării activităţii curente sau în scopul realizării investiţiilor.

Însă, anul 2021 a adus ca element de noutate subprogramul Agro IMM Invest, adecvat nevoilor specifice IMM-urilor din sectorul agricol, al pescuitului, acvaculturii, precum şi a sectorului alimentar. În plus, ajutorul de stat aferent subprogramului Agro IMM Invest include o componentă de grant de 10% din valoarea finanţării, precum şi o perioadă de graţie extinsă de până la 24 de luni.

Mecanismul de garantare implementat în baza OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiar nebancare anumitor categorii de debitori a asigurat angajamente de garantare în valoare de 238,072 milioane de lei, reprezentând dobânzi datorate de 47.610 debitori persoane fizice şi de 112 IMM-uri.

Peste 5.000 de garanţii, solicitate pentru Programul „Noua Casă”

Programul „Noua Casă”- varianta actualizată a programului „Prima Casă” se desfăşoară prin intermediul celor 14 bănci partenere.  Plafonul alocat pentru anul 2021 este în sumă de 1,5 miliarde lei, iar până la data de 31 mai 2021 au fost solicitate peste 5.000 de garanţii, disponibilitatea curentă a plafonului fiind de aproximativ 55%.

Programul IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje – măsura guvernamentală prin care sunt susţinute IMM-urile pentru a achiziţiona bunuri mobile noi sau second-hand este operaţional şi poate fi accesat apelând la unul din cei 12 operatori de leasing financiar cu care FNGCIMM a semnat convenţii de garantare.

Programul IMM Factor, care asigură accesul IMM-urilor la finanţarea creditului comercial, este operaţional, complet digitalizat prin utilizarea aplicaţiei web-plafon şi a semnăturii electronice. Prin acest program, FNGCIMM acordă garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar eligibil pentru finanţările de tip factoring cu regres, acordate de bănci pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanţare cu caracter reînnoibil, garantat de stat, prin Ministerul Finanţelor.

FNGCIMM participă la derularea Planului Economic de Redresare şi Rezilienţă 

În anul 2021, FNGCIMM a fost desemnat de Ministerul Finanţelor să participe la derularea Planului Economic de Redresare şi Rezilienţă 2021-2026. În calitatea sa de instituţie de implementare a Reformei 7.2 „Înfiinţarea Fondului de Capital de Risc pentru Rezilienţă Economică”, Guvernul României, prin FNGCIMM, va oferi noi oportunităţi de finanţare pentru start-up-uri şi scale-up-uri, inclusiv inovatoare.

Reforma 7.2 vizează promovarea investiţiilor pentru favorizarea redresării economice, asigurarea injecţiei de lichidităţi pentru economie, de care să beneficieze întreprinderile şi investiţiile întreprinderilor în cercetare-dezvoltare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ