Prima pagină » Actualitate » Pericol de incendiu la Spitalul Călinești din Argeș. Zeci de pacienți au fost evacuați după ce etajul 1 s-a umplut de fum (VIDEO)

Pericol de incendiu la Spitalul Călinești din Argeș. Zeci de pacienți au fost evacuați după ce etajul 1 s-a umplut de fum (VIDEO)

32 de pacienți de la Spitalul de boli cronice din Călinești, județul Argeș, au fost evacuați, joi dimineața, după ce etajul 1 s-a umplut de fum.

Mai multe echipaje ISU și ambulanțe au ajuns la fața locului. Cei 32 de pacienți nu au fost evacuați de pompieri, ci de personalul medical care era de serviciu în dimineața zilei de joi.

Patru dintre bolnavi sunt nedeplasabili și au fost scoși pe brațe din saloane.

Până la acest moment nu s-au înregistrat victime.

„Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat. Incendiul nu s-a manifestat cu flacără. Este posibil să se fi topit elemente combustibile de la nivelul acestuia. Până la sosirea pompierilor, medicul de gardă a evacuat de la etajul 1 aproximativ 32 de pacienți.

Nu sunt vicitime. Era risc de intoxicație dacă incendiul se propaga și, în funcție de evoluția acestuia, posibil să fi fost ceva grav, dar forțele de intervenție s-au deplasat repede la incendiu și nu sunt probleme”, a declarat la Antena 3 purtător de cuvânt ISU Argeș, Ionuț Tunaru.

Potrivit reprezentatului ISU Argeș, la fața locului au fost fost alertate trei subunități ale ISU Argeș și echipaje de prim-ajutor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
MAE, alertă maximă pentru Israel: români, nu călătoriți. Spațiul aerian a fost închis
Digi24
„Pariul uriaș” al lui Trump. Președintele SUA i-a îndemnat pe iranieni să profite de „ora libertății”, dar rezultatul este imprevizibil
Cancan.ro
Pensiile cresc cu 180 lei pe lună, pentru acești pensionari din România, de la 1 ianuarie 2027
Prosport.ro
FOTO. Sharapova a intrat în piscina cu apă termală, dar a lăsat prea mult la vedere
Adevarul
Harta autostrăzilor din România aprinde spiritele. De ce s-a oprit Ceaușescu la doar 113 kilometri?
Mediafax
Trump confirmă că SUA au început „operațiuni militare majore” în Iran
Click
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Digi24
VIDEO „Am pierdut două apartamente”. Tot mai multe orașe din România declară război păcănelelor. Ce spun dependenții de jocuri de noroc
Cancan.ro
A semnat cu Antena 1 după ce a demisionat de la postul concurent, în februarie 2026! Lovitură în televiziune!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 53 de ani! Imagini rare cu prezentatoarea Stirilor ProTV
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video cu momentul dramatic în care un tramvai plin cu pasageri deraiază în Milano: 2 morți, 54 de răniți
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Genomul celui mai vechi virus ARN uman a fost reconstruit din țesut pulmonar vechi de 250 de ani