Prima pagină » Economic » Florin Cîțu: Guvernul va crește anual resursele bugetare alocate investițiilor. Ce spune premierul despre mărirea taxelor

Florin Cîțu: Guvernul va crește anual resursele bugetare alocate investițiilor. Ce spune premierul despre mărirea taxelor

Florin Cîțu: Guvernul va crește anual resursele bugetare alocate investițiilor. Ce spune premierul despre mărirea taxelor
Florin Cîțu, premierul României, în timpul întâlnirii online cu reprezentanții CDR / Sursa foto: Facebook - Guvernul României

Florin Cțu a transmis marți mediului de afaceri că Guvernul va menține stabilitatea fiscală și că va crește anual bugetele pentru investiții. „Rezolvăm lucrurile stricate de fostele guvernări”, a fost mesajul premierului pentru reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României.

Premierul Florin Cîțu a transmis marți, cu ocazia participării la reuniunea plenară a Coaliției pentru Dezvoltarea României, că prioritatea lui – ca prim-ministru, și a Guvernului pe care îl conduce – este realizarea unui plan de investiții până în 2028, care să includă măsuri pentru pregătirea punerii în practică a acestor proiecte de dezvoltare.

Prim-ministrul Florin Cîțu a transmis marți, într-un mesaj după participarea reuniunea plenară a Coaliției pentru Dezvoltarea României, că susține mediul de afaceri și planul de investiții al Executivului este unul pe termen lung. Într-o postare pe contul de Facebook, șeful Executivului precizează că România va beneficia de 76 de miliarde de euro până în 2027, reprezentând sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și celelalte fonduri europene, la care se adaugă resursele naționale, respectiv cel puțin 60 de miliarde de lei anual.

„Sunt fonduri consistente, iar economia trebuie pregătită să le atragă și să implementeze proiectele de investiții. Am discutat aceste lucruri cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. M-am bucurat să văd interesul și implicarea oamenilor de afaceri și să constat că sunt parteneri pe care ne putem baza în ceea ce ne propunem să facem”, a transmis premierul, pe contul de Facebook.

„Nu vom umbla la taxe”

Cu această ocazie, Florin Cîțu a reluat angajementul de a asigura stabilitate fiscală și de a implementa reforme structurale.

„Am transmis un mesaj clar și ferm: Guvernul va menține stabilitatea fiscală, va pune în practică reforme structurale amânate de mulți ani în România și va crește anual resursele bugetare alocate investițiilor. Sunt un susținător al mediului de afaceri am transmis că rezolvăm lucrurile stricate de fostele guvernări. Am spus că nu vom umbla la taxe, și asta este cea mai buna decizie. Iar planul de investiții este pe termen lung: până în 2028”, a transmis premierul.

Florin Cîțu a precizat și că Guvernul are în vedere măsuri care să ducă la extinderea capacității de producție și la eliminarea blocajelor legislative în implementarea proiectelor de investiții. „Pregătim modificarea legislației achizițiilor publice, simplificarea legislației privind insolvența și implementarea proiectului e-facturare, pentru eficientizarea sistemului economic și a productivității”, a detaliat șeful Executivului.

Potrivit premieriului, Guvernul va lucra împreună cu specialiștii CDR pentru pregătirea, implementarea și monitorizarea acestor proiecte, astfel, reprezentanții CDR vor face parte în calitate de consultanți din comitetele interministeriale care vor monitoriza Planul Național de Redresare și Reziliență și Cadrul financiar multianual 2021-2027.

La rândul lor, oamenii de afaceri și-au exprimat disponibilitatea pentru colalaborare. „Prin intermediul celor 14 grupuri de lucru și a conducerii executive, CDR a transmis Guvernului (Guvernul României) că va continua să contribuie cu propuneri și soluții viabile, pentru ca România să avanseze în topul competitivității economiilor din UE”, au transmis marți reprezentații Coaliției pentru Dezvoltarea României, pe contul de Facebook.

Reuniunea plenară a CDR / Sursa foto: Facebook - CDR

Reuniunea plenară a CDR / Sursa foto: Facebook – CDR

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât timp ar dura să citești cele mai celebre cărți din ultimii 1000 de ani? Lista completă cu cele 500 de opere literare considerate comori ale umanității
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Prosport.ro
Rinat Ahmetov a venit în România și a rămas uimit de ce a găsit la București: „E atât de fermecătoare, ca spirit”
Adevarul
Viktor Orbán ar putea cere anularea alegerilor, în cazul unei victorii a opoziției. Analist român din Marea Britanie: „S-ar putea inspira de la noi”
Mediafax
Motivul incredibil pentru care iranienii nu pot redeschide Strâmtoarea Ormuz: nu găsesc minele puse de ei
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?