Prima pagină » Știri politice » Cîţu la dezbaterea moțiunii: Suma alocată investițiilor în 2021 este cu 3,9 miliarde de lei mai mare decât în 2020

Cîţu la dezbaterea moțiunii: Suma alocată investițiilor în 2021 este cu 3,9 miliarde de lei mai mare decât în 2020

Gilda Popa
Cîţu la dezbaterea moțiunii: Suma alocată investițiilor în 2021 este cu 3,9 miliarde de lei mai mare decât în 2020

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat marţi, la dezbaterile de la moţiunea de cenzură, că actualul guvern a alocat sume record pentru investiţii, la nivelul ultimilor zece ani, şi că această sumă ar fi cu 3,9 miliarde de lei mai mare decât în 2020 şi cu 7,3 miliarde de lei mai mare decât în 2019.

Potrivit premierului, cele 76 de miliarde de euro provenite din PNRR şi alte fonduri europene, la care se vor adăuga „cel puţin” 98 de miliarde de euro de la bugetul de stat, vor merge în investiţii până în 2028.

„Am alocat la buget cea mai mare sumă din ultimii 10 ani: 61,4 miliarde de lei sau 5,5% din PIB, cum vreţi. Şi tot aşa continuăm. Sunt sume record, iar diferenţa clară faţă de PSD este că noi aceşti bani nu doar îi alocăm în buget, îi şi investim, iar la fiecare rectificare bugetară nu îi tăiem, cum îi tăiaţi dumneavoastră ca să ajungă banii baronilor PSD, îi continuăm cu investiţii. Cifre, domnilor: în 2021, faţă de 2020, investiţiile în economie deja după cinci luni de zile sunt mai mari cu 3,9 miliarde de lei, aproape un miliard de euro, deja. Faţă de 2019, când dumneavoastră eraţi la guvernare, 7,3 miliarde de lei, deja, investiţii”, a spus Cîţu, în plenul reunit al Parlamentului.

Circa 175 de miliarde de euro care vor intra în economia României doar pentru investiţii

Cîțu spune că este vorba despre aproape 175 de miliarde de euro care vor intra în economia României doar pentru investiţii. El a reamintit că PIB-ul României este de aproximativ 213 miliarde de euro ca să arate, prin comparație, dimensiunea acestei sume.

Premierul a invocat datele Eurostat, potrivit cărora în România sunt cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană, şi a menţionat că acest lucru va duce la o creştere a consumului.

„Alimentele sunt ieftine, puterea de cumpărare creşte, creşte şi consumul. Românii sunt mai fericiţi. Institutul Naţional de Statistică a anunţat o creştere semnificativă a puterii de cumpărare. Câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,9% în aprilie 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dar, şi mai important şi foarte mare atenţie – datele INS au arătat o creştere semnificativă a puterii de cumpărare cu 8,4%”, a precizat el.

Conform premierului, România înregistrează „cea mai rapidă revenire economică din istorie”, în urma celei mai mare crize economice din ultima sută de ani.

„FMI estimează o creştere economică pentru acest an de 7 procente. Asta spuneţi dumneavoastră că este criză, România este în criză când avem o creştere economică de 7 procente? Ar trebui să vă luaţi poveştile şi să le verificaţi din nou. (…) 60% dintre managerii români sunt optimişti cu privire la revenirea economiei, potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers. (…) Nu ştiu dacă mai este nevoie să vă aduc aminte cât de îngroziţi erau cei din sectorul privat în timpul guvernării socialiştilor. Mai ţineţi minte ordonanţa 114 cu care aţi spus în genunchi toată economia? Mai ţineţi minte când voiaţi să naţionalizaţi Pilonul 2 de pensii?”, a adăugat Florin Cîţu.

Şeful Executivului a reamintit că guvernul şi-a menţinut promisiunea de a nu creşte taxele. El a arătat totodată că au crescut veniturile la buget ca urmare a conformării voluntare, iar veniturile bugetare în 2020 faţă de 2019 au crescut cu 1,7 miliarde de lei.

Cîţu le-a reproşat social-democraţilor că ar fi făcut tot posibilul să blocheze vaccinarea

„Aţi văzut dumneavoastră vreun lider al PSD să meargă într-un centru de vaccinare în ţara asta să promoveze vaccinarea? Aţi văzut undeva aşa ceva? Vreau să mi-l arătaţi. Unde au fost aceşti lideri în această perioadă, în afară de a spune că această campanie nu funcţionează? Niciunul nu a ieşit public să susţină campania de vaccinare”, a precizat el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?