Legea care permite cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, precizează președintele CNPP

Legea care permite cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, precizează președintele CNPP
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 28/06/2021, 16:51
Actualizat: 28/06/2021, 16:52

Noua lege privind sistemul unitar de pensii publice, care permite cumpărarea de vechime în muncă, nu se aplică pentru pensionarea anticipată, ci doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă. Astfel, oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie, spune preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, marţi, 22 iunie, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii (PL-x 666/26.10.2020).

Cumpărarea de vechime, valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă

„Dacă vă uitaţi foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanţa 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă. Am făcut această facilitate pentru beneficiarii noştri numai în cazul în care oamenii îndeplinesc în mod clar condiţiile de limită de vârstă”, a afirmat Baciu.

Preşedintele CNPP a arătat că noile reglementări nu pot fi speculate de cetăţeni în sensul cumpărării de vechime în muncă pentru ca ulterior să se solicite pensionarea anticipată.

„Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal. Evident că ne-am gândit la această speculaţie şi am eliminat-o din lege”, a adăugat el.

OUG nr. 163/2020: Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot plăti contribuția de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare

Noua lege prevede ca, pentru a cumpăra vechime în muncă, persoanele interesate trebuie să încheie pentru aceste perioade un contract de asigurare socială cu casa de pensii şi să acopere contribuţiile de asigurări sociale datorate respectivei perioade.

Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.

Articolul I
(1) Prin derogare de la prevederile din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la asigurarea în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare, și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la contribuabilii sistemului public de pensii, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.
(2) Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială și efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.
(3) Vârsta standard de pensionare este prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul II
(1) Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. Modelul actului adițional la contractul de asigurare socială este prevăzut în anexa nr. 2.
(la 26-06-2021, Alineatul (1) din Articolul II a fost modificat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 168 din 22 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 23 iunie 2021 )
(2) Contractul de asigurare socială, prevăzut la alin. (1), se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.
(3) La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplinește următoarele condiții cumulative:
a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
b) nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii;
c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
Articolul III
(1) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
(2) Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale, prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
(3) În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracțiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă, iar stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.
(4) În situația prevăzută la alin. (3), atunci când, în cadrul unei luni, există o fracțiune de lună de asigurare, realizată conform legii, pentru acoperirea perioadei neasigurate este admisibilă încheierea contractului de asigurare socială conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, pentru întreaga lună.
(5) În situația prevăzută la alin. (4), la determinarea punctajului lunar utilizat la calculul pensiei vor fi avute în vedere veniturile asigurate, cumulate.
Articolul IV
(1) Perioadele pentru care persoanele prevăzute la art. I achită contribuția de asigurări sociale se consideră stagiu de cotizare în sistemul public.
(2) Venitul lunar asigurat la care se achită contribuția de asigurări sociale se utilizează la determinarea punctajului lunar potrivit Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, și implicit la stabilirea cuantumului pensiei din sistemul public de pensii.
(3) Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat, prevăzut la alin. (2), la câștigul salarial mediu brut din luna încheierii contractului de asigurare socială, comunicat de Institutul Național de Statistică.
(4) Pentru lunile pentru care Institutul Național de Statistică încă nu a comunicat câștigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câștig salarial mediu brut comunicat.
(5) Punctajul lunar calculat în condițiile alin. (3) și (4) se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale prevăzută de prezenta ordonanță de urgență.
Articolul V
(1) Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023.
(la 26-06-2021, Alineatul (1) din Articolul V a fost modificat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 168 din 22 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 23 iunie 2021 )
(2) Contractul de asigurare socială încheiat conform prezentei ordonanțe de urgență își încetează aplicabilitatea la data la care contribuția de asigurări sociale datorată este achitată în întregime.
(3) În situația în care la data de 31 august 2023 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.
(la 26-06-2021, Alineatul (3) din Articolul V a fost modificat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 168 din 22 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 23 iunie 2021 )
(4) Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.
Articolul VI
După alineatul (1) al articolului 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
(1^1) În situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dacă informațiile introduse în baza de date, în cadrul activității de preluare din carnetele de muncă, sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.
(1^2) Dispozițiile alin. (1^1) vizează situațiile intervenite ulterior creării arhivei electronice.

Conform legii intrate în vigoare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot cumpăra vechime în muncă pentru o perioadă de cel mult 6 ani în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Mesajul emoționant pe care l-a ales Narcisa pentru coroana lui Mădălin. Tânăra i-a vizitat mormântul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de...
Secretul unui pui suculent și delicios. Sfat de aur de la Jamie Oliver
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Cum a reușit Jo să treacă peste despresie, după despărțirea de Juno: ”Unele au trecut,...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?