Prima pagină » Actualitate » UPDATE – Explozii, urmate de incendiu, în zona industrială din orașul Constanța. A fost transmis mesaj RO-Alert / Flăcările au fost localizate (VIDEO)

UPDATE – Explozii, urmate de incendiu, în zona industrială din orașul Constanța. A fost transmis mesaj RO-Alert / Flăcările au fost localizate (VIDEO)

Trei explozii s-au auzit, sâmbătă, în zona industrială din Constanța. Deflagrațiile au fost urmate de un incendiu. Primele informații arată că flăcările au izbucnit într-o magazie de aluminiu, în zona depoului de tramvaie din Constanța. Deocamdată nu au fost raportate victime.

UPDATE – Incendiul a fost localizat

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța au anunțat că incendiul de pe platforma industrială a fost localizat, astfel ca pericolul extinderii la vecinatati a fost eliminat.

La misiunea de stingere au participart 49 de pompieri, cu nouă autospeciale de stingere, o autospecială CNRN, două autoscări, trei ambulanțe SMURD și patru autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

În sprijinul echipajelor de pompieri au intervenit și 10 servanți, cu două autospeciale de stingere ale serviciului privat pentru situații de urgență.

Incendiul se manifesta la o magazie, pe aproximativ 500 de metri pătrați, în care este depozitat carton bituminos, iar salvatorii derulează misiuni de protejare a celulelor, cu var, pentru a nu permite extinderea incendiului.

Știrea inițială:

Ulterior, autoritățile au anunțat că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, la fabrica de BCA Celco.

Apelul primit la 112 anunța trei explozii și fum alb gros, iar la fața locului au intervenit autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea/Constanța și mai multe ambulanțe.

Localnicii au fost averizați prin Ro-Alert

Autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT după cele trei explozii urmate de incendiu izbucnit la depozitul de aluminiu.

Astfel, localnicii din Constanța au primit mesaj RO-ALERT, populația fiind sfătuită să nu stea la mai puțin de un kilometru de zona incendiului.

În zona industrială Constanța sunt degajări mari de fum și noxe, astfel că oamenii sunt sfătuiți să închidă geamurile.

Caz tras la indigo în județul Constanța, după tragedia de la Petromidia

O explozie – urmată de incendiu – s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat care fusese dat dispărut a fost găsit mort.

Alte patru persoane au fost rănite, una având arsuri pe 45% din corp. Doi dintre răniți, care au arsuri, au fost transportaţi cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitală.

Și în acest caz, oamenii din localitățile învecinate au primit mesaj RO-Alert să rămână în locuințe și să nu deschidă geamurile.

FOTO & VIDEO: ISU Constanța & CTNews.ro

CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!