Prima pagină » Știri externe » Compania Virgin Galactic scoate la vânzare bilete pentru călătorii în spaţiu

Compania Virgin Galactic scoate la vânzare bilete pentru călătorii în spaţiu

Compania Virgin Galactic scoate la vânzare bilete pentru călătorii în spaţiu

Compania Virgin Galactic a declarat că, începând de joi, va pune la vânzare bilete pentru a merge în spațiu. Anunțul vine la câteva săptămâni după ce fondatorul miliardar al companiei, Richard Branson, a participat la primul zbor.

Conform The Guardian, compania a precizat că face progrese către începerea zborurilor anul viitor. Astfel, vor fi puse la vânzare locuri simple, pachete cu mai multe locuri şi zboruri complete. Pe lângă cei doi piloți, va fi loc pentru șase pasageri, iar cei de pe lista de așteptare vor fi primii serviți.

Branson a zburat la aproximativ 141 de kilometri deasupra deşertului New Mexico, la bordul unui avion rachetă Virgin Galactic, pe 11 iulie, şi s-a întors în siguranţă după primul zbor de testare în spaţiu, complet echipat, o etapă simbolică pentru o aventură pe care a început-o acum 17 ani. „Ce zi … ce zi, ce zi, ce zi”, a spus Branson după ce a aterizat. „Am visat acest moment încă de când eram copil, dar nimic nu te poate pregăti pentru vederea din spaţiu”.

Cât costă un bilet

Vânzările se vor deschide iniţial pentru cei care s-au arătat a fi doritor din timp, a spus acesta. Compania a declarat că va avea trei oferte pentru clienţi: un singur loc, un pachet cu mai multe locuri şi o achiziţie de zbor complet.

Virgin Galactic a programat următorul zobor pentru sfârşitul lunii septembrie. Preţul biletelor porneşte de la 450.000 dolari pentru un loc.

Virgin Galactic a anunţat ofertele de preţ pentru bilete, deoarece a raportat joi că a pierdut 94 de milioane de dolari în al doilea trimestru din cauza creşterii costurilor pentru cheltuieli generale şi vânzări. Compania a înregistrat venituri de doar 571.000 de dolari, sumă necesară pentru a acoperi abia un loc într-un nou zbor în spaţiu.

Citește și

Actorul Ashton Kutcher și-a dorit să meargă în spațiu cu Richard Branson, însă Mila Kunis nu l-a lăsat

Actorul Ashton Kutcher spune că și-a vândut biletul pentru zborul în spațiu cu Virgin Galactic, deoarece soția sa, Mila Kunis, l-a convins că nu este “o decizie înțeleaptă pentru familie”, relatează CNN.

Într-un interviu recent pentru site-ul Cheddar News, actorul din serialul „Doi bărbați și jumătate” a dezvăluit că trebuie să se alăture unui zbor operat de compania de călătorii în spațiu a miliardarului Richard Branson, însă partenera sa l-a făcut să reevalueze riscul.

„Soția mi-a spus că nu este o decizie înțeleaptă pentru familie să merg în spațiu”

“Când m-am căsătorit și am avut copii, soția mea practic mi-a spus că nu este o decizie înțeleaptă pentru familie să merg în spațiu, când avem copii mici, așa că am vândut biletul meu înapoi către Virgin Galactic”, a spus Kutcher.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!