Prima pagină » Actualitate » Incendiu de proporții în Mehedinți. Pompierii intervin cu șase autospeciale

Incendiu de proporții în Mehedinți. Pompierii intervin cu șase autospeciale

Incendiu de proporții în Mehedinți. Pompierii intervin cu șase autospeciale

Peste 45 de pompieri intervin luni seara cu șase autospeciale cu apă și spumă pe raza localității Scăpau, comuna Devesel, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. Potrivit ISU Mehedinți, au ars cel puțin șapte gospodării, dintre care una s-a făcut scrum în totalitate. Week-endul trecut pompierii au intervenit pentru stingerea a 36 de incendii în județ.

ISU Mehedinți acționează cu toate forțele avute la dispoziție, suplimentând cu pompieri din turele libere pentru a limita propagarea incendiului la gospodării. În sprijin, au fost solicitate alte 2 autospeciale din cadrul ISU Dolj.

Până în acest moment, incendiul a afectat 7 gospodării. La 4 dintre acestea au fost afectate diverse bunuri, precum garduri sau anexe, iar la 3 sunt afectate și casele de locuit.

Un bărbat din satul Scăpău și-a pierdut agoniseala de-o viață, după ce flăcările i-au distrus casa, maşina, căruţa şi animalele. Potrivit Antena 3, în câteva zeci de minute, întreaga gospodările a acesuia s-a transformat în scrum. Omul a reuşit să salveze o singură găină din curte.

„Nu mai am nimic, doar ce e pe mine şi ce am în mână. Au luat foc toate, casă, maşină, animale. Ce dezastru mai mare există?”, a declarat bărbatul, potrivit sursei citate.

Pompierii fac eforturi susținute pentru lichidarea mai multor focare de incendiu. Ei asigură protecția caselor de locuit și încearcă să împiedice propagarea incendiului.

„Situația este sub control, la acest moment, incendiul este localizat, fără a exista riscul de propagare la alte gospodarii”, anunță ISU Mehedinți.

Pentru lichidarea incendiului au fost chemați de acasă mai mult pompieri liberi.

Pompierii mehedințeni au intervenit entru stingerea a 36 de incendii în week-endul trecut

ISU Mehedinți a acționat în iulie pentru stingerea a 36 de incendii, acordarea primului-ajutor medical victimelor a două accidente rutiere, deblocarea unei porți de acces într-o gospodărie, unde se afla o persoană care necesita îngrijiri medicale, transportarea unei persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și pentru asigurarea transportului apei menajere în localitățile Budănești și Bobaița.

Totodată, Paramedicii SMURD au acordat asistență medicală de urgență unui număr de 44 de persoane, ca urmare a apelurilor primite prin 112.
Week-endul trecut, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 36 de incendii, 33 dintre acestea izbucnite la vegetație uscată, care s-au manifestat pe raza a 14 unităţi administrativ teritoriale: Corcova, Eșelnița(2), Gruia(2), Husnicioara, Pădina(3), Pristol(2), Punghina, Rogova(3), Stângăceaua, Strehaia(2) Șimian(4), Șișești, Vânju Mare(7) și Vânjuleț(3). Pompierii militari au depus eforturi susţinute pentru limitarea și stingerea flăcărilor, care au cuprins peste 250 de hectare de vegetație uscată și miriște.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!