Prima pagină » Știri externe » Oficial NATO: Cel puțin 20 de oameni au murit până acum în timpul evacuării Aeroportului Kabul

Oficial NATO: Cel puțin 20 de oameni au murit până acum în timpul evacuării Aeroportului Kabul

Oficial NATO: Cel puțin 20 de oameni au murit până acum în timpul evacuării Aeroportului Kabul
Aglomerație pe Aeroportul din Kabul

Cel puțin 20 de oameni și-au pierdut viața în ultimele șapte zile în și în apropierea aeroportului din capitala Afganistanului, Kabul, de când talibanii au preluat controlul asupra orașului, a declarat duminică un oficial NATO.

Oficialul, care a dorit să rămână anonim, a declarat că prioritatea NATO este evacuarea tuturor cetățenilor străini din Afganistan, informează Agerpres.

„Criza din afara aeroportului din Kabul este nefericită. Prioritatea noastră este să evacuăm toţi străinii cât de curând posibil”, a spus oficialul.

Mulțimile adunate la aeroport au crescut tot mai mult în ultimele zile, iar acest lucru a dus la îngreunarea operațiunilor statelor occidentale de evacuare a diplomaților și cetățenilor străini, dar și a unui număr mare de afgani.

„Forţele noastre menţin o distanţă strictă faţă de zonele exterioare ale aeroportului din Kabul pentru a preveni orice ciocniri cu talibanii”, a adăugat oficialul NATO.

Ministerul britanic al Apărării a anunţat, tot duminică, faptul că şapte persoane şi-au pierdut viaţa în haosul care înconjoară aeroportul din Kabul.

„Condiţiile din teren rămân extrem de solicitante, dar facem tot posibilul pentru a gestiona situaţia cât mai sigur cu putinţă. Gândurile noastre sincere se îndreaptă către familiile celor şapte civili afgani care din nefericire au murit în mulţimile din Kabul”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Londra.

Talibanii au preluat săptămâna trecută controlul în Afganistan

Talibanii au intrat duminica trecută în capitala afgană Kabul, a anunțat un reprezentant al Ministerului afgan de Interne, iar SUA au început evacuarea diplomaților săi din ambasadă cu elicopterele. Potrivit oficialului din Ministerul de Interne, talibanii au venit în capitală „din toate părțile”.

Între timp, mii de afgani au format cozi uriașe în fața sucursalelor bancare din Kabul și în fața ambasadelor statelor occidentale, pentru a-și retrage economiile și pentru a solicita vize, iar mii de oameni încearcă să ajungă cu mașinile la aeroport, pentru a putea pleca din țară.

Talibanii au declarat că războiul din Afganistan s-a încheiat, la scurt timp după ce au preluat controlul asupra palatului prezidențial din Kabul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina