Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Barna, despre PNDL 3: Vom fi foarte fermi. Vrem să ne asigurăm că aceste resurse generează într-adevăr dezvoltare

VIDEO | Barna, despre PNDL 3: Vom fi foarte fermi. Vrem să ne asigurăm că aceste resurse generează într-adevăr dezvoltare

Vicepremierul Dan Barna, a declarat, miercuri seară că USR PLUS susține dezvoltarea României, însă în ceea ce privește programul Anghel Salighy (PNDL3) vor fi foarte fermi în discuțiile din coaliție, întrucât doresc ca resursele financiare să fie folosite cu adevărat pentru dezvoltarea comunităților și nu pentru „ a alimenta diverse firme de casă”.

„USR-PLUS este un partid al dezvoltării şi din această perspectivă orice program care aduce resurse de dezvoltare la nivel local pentru drumuri, apă, canal şi gaz este un program care va avea şi are sprijinul nostru”.
Barna susține că proiecte de tipul terenurilor de sport în pantă, sau asfaltări făcute prost direct pe pământ care strică după prima iarnă nu vor fi tolerate de USR PLUS. El spune că astfel de programe de investiții trebuie monitorizate foarte atent, astfel încât după finalizare, proiectele rezultate să aducă bunăstare comunităților la nivel local.
„Discuţiile, la momentul de faţă, ţin de cum arată acest program, pentru că ştiţi, de exemplu, că nu există o evaluare coerentă a PNDL 1 şi PNDL 2? Ce vreau să spun: acele programe – şi media a prezentat în mod repetat terenuri de sport în pantă, drumuri asfaltate pe tarlale printre loturile oamenilor, asfalt turnat direct pe pământ, care a rezistat până la prima iarnă, după care a plecat odată cu praful – deci ideea că am putea să continuăm un program în care fondurile să fie risipite, ca să nu spun furate, pentru că sunt multe dintre situaţiile acestea, ajunse direct la DNA, este un lucru pe care nu-l vom susţine niciodată. Pentru că un astfel de program de investiţii care trebuie să aducă bunăstare la nivel local în comunităţile din România trebuie să aibă nişte principii foarte clare, o monitorizare foarte clară, priorităţi predefinite, o cofinanţare, de exemplu, de la nivelul autorităţilor locale astfel încât primarii să nu mai fie încurajaţi să finanţeze cămine culturale în sate unde nu mai sunt tineri sau terenuri de sport sau parcuri în marginea lanului de porumb unde evident că nu merge nimeni se joace”, a afirmat Dan Barna.
Copreședintele USR PLUS susține că vor fi foarte fermi în discuțiile din coaliție pe acest subiect si afirmă că vor crea un mecanism prin care să se asigure că „aceste resurse generează într-adevăr dezvoltare” și nu se mai sifonează banii așa cum s-a întâmplat la precedentele programe de tip PNDL.
„Vom fi foarte fermi – şi de fapt discuţiile sunt pe acest subiect în perioada următoare – în a crea un mecanism prin care să ne asigurăm că aceste resurse generează într-adevăr dezvoltare şi nu, cum s-a întâmplat şi la PNDL 1 şi la PNDL 2, nu doar alimentează diverse firme de casă”, a adăugat Dan Barna.
Conform acestuia, subiectul Programului Naţional de Investiţii va fi reluat săptămâna viitoare.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronauții chinezi au înregistrat cea mai scăzută temperatură atinsă vreodată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi