Prima pagină » Actualitate » Premierul Florin Cîţu: Nu vom interveni pentru a plafona preţurile la energie. Nu vreau ca ineficiențele să fie transferate asupra consumatorului | Avem nevoie de o independență energetică a României (VIDEO)

Premierul Florin Cîţu: Nu vom interveni pentru a plafona preţurile la energie. Nu vreau ca ineficiențele să fie transferate asupra consumatorului | Avem nevoie de o independență energetică a României (VIDEO)

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că preţurile la energie nu vor fi plafonate şi a subliniat că România are nevoie de independenţă energetică. Premierul a avertizat companiile de stat care produc energie cu privire la profitarea de situaţia creşterii preţului la energie. „Nu vreau să descoperim că o parte din creșterea facturii la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficiente”.

Prim-ministrul Florin Cîţu are o întâlnire la Palatul Victoria cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM, Consiliului Concurenţei şi ANPC.

El a arătat că preţurile la energie au crescut peste tot în Uniunea Europeană.

„Există o îngrijorare în spațiul public în ceea ce privește prețurile la energie, în special la plata facturilor în sezonul de iarnă. Soluția nu poate să vină de la premier, ci trebuie să o găsim împreună. Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona preturile. La ultima întâlnire, am înțeles problema cu care ne confruntăm acum, creșterea prețurilor în UE, dar am înțeles că trebuie să importăm energie, nu producem cât avem nevoie”.

Premierul a adăugat că pe termen mediu își asumă obiectivul de a asigura independența energetică a României, pentru a evita astfel de situații, un obiectiv al Guvernului Cîţu.

„Sunt gata să îmi asum acest obiectiv. Este clar că avem nevoie de o independență energetică a României. Suntem dependenți de prețurile energiei din UE. Am văzut că în Spania s-au triplat prețurile. Noi avem resursele pentru a avea independența energetică. Trebuie să creștem capacitatea de producție, acem câteva programe cu care lucrăm. Este important pentru această guvernare de a atinge independența energetică a României. Acesta este un obiectiv pe termen mediu, implică mai multe acte, și în Parlamentul României”, a explicat premierul.

Printre propunerile premierului se numără compensarea unei părți din factura la energie pentru această iarnă.

„Trebuie să rezolvăm un obiectiv pe termen scurt. De aceea, ne-am întâlnit astăzi. În primul rând, este vorba de soluția propusă, de a compensa o parte din factura pentru consum, în această iarnă. Trebuie să găsim forma finală cât mai repede. Trebuie să explicăm oamenilor de ce au crescut prețurile la energie.

Paradoxal, în România producția la energie este în majoritate făcută de companii de stat, de oameni numiți politic, care trebuie să înțeleagă că prețul la factură a crescut”.

Premierul a avertizat companiile de stat care produc energie cu privire la profitarea de situaţia creşterii preţului la energie.

„Am vorbit la începutul anului despre reforma companiilor de stat, care a avut ca obiectiv eliminarea ineficiențelor. Când am vorbit de reforma companiilor de stat, am fost foarte clar că nu vreau ca ineficiențele să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creșterea facturii la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficiențe. Dacă așa ceva se întâmplă, vom lua cele mai dure măsuri. Acesta este mesajul meu foarte clar. Nu vreau ca nicio companie să profite de această situație, să își umfle profiturile de o situație conjuncturală. De aceea este prezent și ANPC”. (…)

Premierul a vorbit și despre legea consumatorului vulnerabil, care este în Parlament.

„În același timp, avem legea consumatorului vulnerabil din 2012. Niciun guvern nu a avut curajul să își asume această lege. Am văzut că sunt tot felul de curajoși din toate partidele politice cu soluții. Legea este pregătită din 2012 și nu a fost luată în calcul. În primăvară, am aprobat această lege, stă în Parlament din primăvară. Nimeni din Parlament nu a venit să spună că trebuie adoptată această lege, într-o sesiune extraordinară. Tot eu am venit să spun că vom trimite  amendamente la Ministerul Muncii si Ministerul Eenergiei pentru a fi adoptată mai devreme”.

Florin Cîțu a declarat că pe viitor nu vrea să mai existe astfel de situații, motiv pentru care România trebuie să devină independentă energetic.

„Mă interesează să ne asigurăm că nu se transferă către consumatorul final, iar cine o face va suporta consecințele Va trebui să venim cu un plan și să asigurăm, pe termen mediu, independența energetică a României. Nu vreau ca în viitor să avem aceeași situație”, a concluzionat premierul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Acuzații dure de la vârful Vaticanului pentru Uniunea Europeană