Prima pagină » Știri externe » Luptă strânsă între Partidul Social-Democrat şi Uniunea Creştin-Democrată, la alegerile legislative din Germania. Cât timp va mai rămâne Angela Merkel în funcția de cancelar

Luptă strânsă între Partidul Social-Democrat şi Uniunea Creştin-Democrată, la alegerile legislative din Germania. Cât timp va mai rămâne Angela Merkel în funcția de cancelar

Luptă strânsă între Partidul Social-Democrat şi Uniunea Creştin-Democrată, la alegerile legislative din Germania. Cât timp va mai rămâne Angela Merkel în funcția de cancelar

Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), avându-l candidat la funcţia de cancelar pe Olaf Scholz, a obţinut 25% din voturi, în timp ce Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU), care îl are candidat pentru postul de cancelar pe Armin Laschet, este la acelaşi nivel (25), potrivit unui sondaj efectuat la comanda postului ARD, citat de publicaţia Bild.

Un alt sondaj, efectuat de postul ZDF, plasează Partidul Social-Democrat la nivelul de 26% şi Uniunea Creştin-Democrată (CDU/CSU) la 24%.

Indiferent de situaţie cele două formaţiuni vor avea nevoie de coaliţii pentru a forma viitorul guvern, scrie Mediafax.

Alianţa ’90 / Verzi (ecologistă) a obţinut 14,5-15% din voturi, iar Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal) este la nivelul de 11-12%. Formaţiunea de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) este creditată cu 11-12%, iar partidul Die Linke (stânga) este la nivelul de 5%.

Reacţia lui Olaf Scholz, după rezultatul din alegeri: „Germanii au votat în număr mare pentru ca eu să fiu cancelar”

Olaf Scholz, candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) la funcţia de cancelar al Germaniei, s-a declarat mulţumit, duminică seară, de rezultatul scrutinului parlamentar, apreciind că a primit un mandat clar pentru a conduce viitorul guvern.

„Germanii au votat în număr mare pentru ca eu să fiu cancelar. Sunt încântat că cetăţenii au votat în acest fel, partidul nostru este într-o poziţie mult mai bună comparativ cu situaţia dintr-o perioadă îndelungată”, a afirmat Olaf Scholz, citat de BBC.

Olaf Scholz nu a exclus posibilitatea formării unei coaliţii cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU), dar speră să conducă viitorul guvern.

Alegerea noului cancelar al Germaniei de către Bundestag nu va avea loc până când nu va fi formată o coaliție de guvernare. Acest lucru ar putea dura luni de zile.

Între timp, Angela Merkel – care a fost cancelar timp de 16 ani – va rămâne în funcție cu un rol de interimat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!