Prima pagină » Actualitate » Kostas Passaris a încercat să scape din Penitenciarul Arad. Anchetatorii români îl suspectează pe grec de un nou plan diabolic

Kostas Passaris a încercat să scape din Penitenciarul Arad. Anchetatorii români îl suspectează pe grec de un nou plan diabolic

Andrei Dumitrescu
Kostas Passaris a încercat să scape din Penitenciarul Arad. Anchetatorii români îl suspectează pe grec de un nou plan diabolic

Magistrații Tribunalului Arad au respins, joi, cererea de eliberare condiționată făcută ucigașul grec Kostas Passaris, condamnat la închisoare pe viață pentru dublul asasinat comis în București, la sfârșitul lui noiembrie 2001. Dacă ar fi fost eliberat, ucigașul grec ar fi fost transferat în țara natală, unde îl așteaptă nu mai puțin de patru condamnări la închisoare pe viață, la care se adaugă alţi 49 de ani de detenție pentru crime, tentative de omor şi jafuri armate. Anchetatorilor români care l-au cunoscut pe Passaris cred că acesta își dorește să revină acasă pentru a încerca o nouă evadare, în condițiile în care, până acum, a scăpat de două ori din penitenciarele elene. 

Supranumit și „Fiara din Balcani”, Konstantinos Passaris a fost condamnat, în România, la închisoare pe viață, după ce, la data de 25 noiembrie 2001, a ucis cu sânge rece doi angajați ai unei case de schimb din centrul Capitalei ca să-i arate unei prostituate cât de ușor poate face rost de bani.

Grecul a fost dificil de prins, mai ales că evenimentele au avut loc acum 20 de ani, când tehnologia de care beneficiază astăzi polițiștii nu exista. Nici acțiunea de capturare a grecului nu a fost una ușoară, mai ales că acesta era înarmat până în dinți și dispus să tragă fără nicio reținere.

În Grecia ucisese deja doi polițiști, cu ocazia celei de-a doua evadări, iar pe alții îi rănise cu o armă automată de tip UZI pentru a scăpa dintr-o încercuire.

În același timp, criminalul avea și trei victime în rândul civililor, dintre care doi fuseseră uciși în timpul jafurilor armate, iar a treia era o prostituată de origine bulgară, în vârstă de 22 de ani, pe care o omorâse doar pentru că bănuia că l-ar putea da în vileag.

Ajuns în penitenciarele Românești, criminalul a stat o lungă perioadă la izolare și era scos la aer, singur, cu lanțuri la mâini și la picioare. După o lungă perioadă petrecută la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, Passaris a fost transferat la Arad, unde a încercat să-i convingă autoritățile că a apucat-o pe calea credinței și este acum un om cu frica lui Dumnezeu. De altfel, Passaris a și fost vizitat de un călugăr grec, care a devenit duhovnicul său.

Deținutul, obligat să plătească cheltuieli de judecată

Pentru că potrivit legislației românești condamnații pe viață pot fi eliberați condiționat după 20 de ani de detenție, dacă întrunesc mai multe condiții, deținutul grec a solicitat deja, la Tribunalul Arad, să fie lăsat să plece.

Cererea i-a fost, însă, respinsă ca inadmisibilă, iat deținutul a fost obligat să plătească 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În același timp, statul îi va plăti lui Passaris avocatul din oficiu, care va primi suma de 313 lei.

Surse din rândul polițiștilor care au participat la prinderea grecului, în mai puțin de 72 de ore la comiterea atacului de la casa de schimb, au declarat, pentru Gândul, că după părerea lor acesta ar plănui o nouă evadare.

Anchetatorii au spus că, în mod normal, ucigașul nu ar avea motive să-și dorească să plece în Grecia, în condițiile în care acolo a ucis cinci persoane, dintre care doi polițiști pe care i-a împușcat în timpul celei de-a doua evadări. Avea arma de la un deținutul de origine română, Paul Popa, considerat unul dintre cei mai periculoși români.

De aceea, s-a speculat că polițiștii greci îl așteaptă de temutul bandit ca să-și răzbune colegii. De aceea, anchetatorii români cred că singurul motiv pentru care condamnatul ar vrea să ajungă din nou acasă este pentru că speră că va putea să evadeze pentru a treia oară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor