Prima pagină » Actualitate » Două nave militare americane în Marea Neagră. Vladimir Putin, în timpul exercițiilor armatei ruse: ”Putem să le vedem prin cătarea sistemului de apărare”

Două nave militare americane în Marea Neagră. Vladimir Putin, în timpul exercițiilor armatei ruse: ”Putem să le vedem prin cătarea sistemului de apărare”

Cristian Lisandru
Două nave militare americane în Marea Neagră. Vladimir Putin, în timpul exercițiilor armatei ruse: ”Putem să le vedem prin cătarea sistemului de apărare”
USS Mount Whitney | Foto - Profimedia Images

Marina SUA (US Navy) a transmis, la începutul săptămânii, prn intermediul unui comunicat, că nava USS Mount Whitney a ajuns la Istanbul şi se va alătura USS Porter (DDG 78), în Marea Neagră, pentru a consolida colaborarea între SUA şi forţele NATO.

Distrugătorul USS Porter a intrat sâmbătă în Marea Neagră ”pentru o patrulare de rutină, după ce a participat la exercițiile NATO în Marea Egee”, a anunțat Flota a 6-a SUA într-un comunicat.

În același timp, flota rusă din Marea Neagră a efectuat, marţi, cu muniție de război, exerciţii de apărare a bazelor sale navale împotriva unui atac aerian inamic, exersând și distrugerea unor ţinte inamice. Oficiali ruși ai flotei ruse au declarat, în aceeași zi, că navele de război rusești au reperat şi distrus ţinte inamice, iar sistemele sale de apărare aeriană au fost plasate în stare de alertă la bazele sale din Novorossiisk şi Crimeea, potrivit Reuters.

”(n.red. – navele) au distrus ţinte aeriene ale unui inamic imaginar cu tiruri de rachete antiaeriene şi de artilerie”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

În același comunicat – citat de RIA Novosti – se mai precizează că sisteme mobile de rachete antinavale de tipul Bal şi Bastion, care sunt amplasate pe coasta Crimeii, ”au distrus o grupare de nave de suprafaţă a unui inamic convenţional”.

Forțele ruse pot urmări, de la distanță, nava de comandă şi control a Flotei a 6-a americane

În repetate rânduri, Rusia a acuzat NATO de ”activităţi provocatoare” în apropierea graniţelor sale. Dar Alianţa Nord-Atlantică se declară decisă să întărească securitatea statelor membre situate geografic în apropierea Rusiei după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi sprijinul acordat rebelilor pro-ruşi în estul Ucrainei.

Păstrându-și impetuozitatea declarativă care îl caracterizează, preşedintele Vladimir Putin a declarat că forţele ruse ar putea observa nava de comandă şi control a Flotei a 6-a americane – USS Mount Whitney, care a intrat în Marea Neagră – ”prin binoclu sau prin… cătarea sistemului de apărare”.

”Putin a avut o replică drăguță despre faptul că poate vedea USS Mount Whitney prin cătare”

James R. Holmes, Colegiul Naval de Război al SUA din Newport

Dmitri Peskov: ”O chestiune ce ţine exclusiv de competenţa noastră”

Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că Rusia îşi mută trupele acolo unde doreşte pe propriul teritoriu.

Acest răspuns survine informațiilor potrivit cărora Rusia ar masa, din nou, trupe la granița cu Ucraina, dar oficialii ucraineni nu au confirmat un astfel de scenariu.

”Mişcările echipamentelor noastre de război sau ale unităţilor noastre militare pe teritoriul rus reprezintă o chestiune ce ţine exclusiv de competenţa noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă.

”NATO este vigilentă şi supraveghează în mod constant mişcările forţelor ruse. Este important să fie asigurată transparenţa şi să fie evitată orice eroare de calcul”

Oficial NATO

Citește și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară