Prima pagină » FOTO| Florin, un bărbat de 46 de ani, a murit după ce a fost plimbat între spitale. „Nimeni nu s-a ocupat de el. A cerut o pastilă și i-au spus că nu se poate”

FOTO| Florin, un bărbat de 46 de ani, a murit după ce a fost plimbat între spitale. „Nimeni nu s-a ocupat de el. A cerut o pastilă și i-au spus că nu se poate”

Florin Chirilă, un bărbat de 46 de ani din Galați, a murit după ce a fost plimbat de la un spital la altul, cinci zile la rând, fără să primească niciun tratament. Bărbatul avea pneumonie și era vaccinat pentru COVID cu schema completă.

Acesta a început să acuze dureri de spate și a luat un antiinflamator. Sâmbătă, când a început să facă însă și febră, soția a sunat la ambulanță, dar a aflat că abia peste două zile ar putea veni un echipaj la domiciliu.

Deoarece se simțea tot mai rău, gălățeanul a mers cu un taxi la spital, unde a așteptat 12 ore pe o bancă, în curtea unității medicale, ca să afle rezultatul testului PCR, pentru a putea fi văzut de un medic.

Când ne-au văzut cei de la containere, ne-au întrebat de ce am venit. Le-a explicat soțul ce simptome are, dar cei de la containere au spus că ei tratează doar COVID-19. Am intrat la UPU, dar fetele de acolo ne-au spus că nu poate să-l vadă niciun medic până când nu i se face un test pentru COVID-19. Și de acolo, ne-au spus să mergem acasă și să așteptăm salvarea să vină să-l testeze, peste două zile. Ne-am simțit de parcă eram egali cu zero, nu oameni între oameni”, spune Adriana Chirilă, soția bărbatului, potrivit publicația locală Viața Liberă.

În continuare, Adriana Chirilă acuză cadrele medicale că au pierdut vremea și că soțul ei a fost plimbat între spitale degeaba, fără niciun tratament.

Mi-a zis că stă pe un scaun, dar se simte foarte moleșit, nu mai are putere de nimic și că a cerut la doamnele de acolo o pastilă sau o perfuzie să-i facă și a zis că nu se poate fără știrea medicului să-i facă nimeni nimic”, a mai spus soția.

12 ore a așteptat în frig rezultatul testului RT-PCR

Duminică dimineață, bărbatul a început să se simtă din ce în ce mai rău. Soția a sunat din nou Ambulanța, iar echipajul care a venit l-a transferat pe Florin la Spitalul Județean.

Este vorba despre un pacient de 46 de ani, vaccinat cu vaccinul Pfizer, doza a doua o avea în august, pentru care am fost solicitați să intervenim pentru semne gripale, febră, tuse. Echipajul a ajuns la fața locului, l-a găsit cu impregnare virală, testul rapid antigenic a fost negativ. A fost transportat la Spitalul Județean, la serviciul de Urgență. Asta pe 31 octombrie. Ulterior, pe data de 1 noiembrie, a fost din nou transportat de la domiciliu la spital, cu tensiune și puls stabil, iar în data de 1 noiembrie, după-amiază, a fost transportat la Spitalul TBC, pentru consult de specialitate, și apoi a fost transportat înapoi la Spitalul de Urgență”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

Peste noapte a fost internat la Terapie Intensivă și, dimineața, soția a fost anunțată că a murit. Calvarul a durat nu mai puțin de cinci zile, iar pe certificatul constatator scrie negru pe alb că bărbatul s-a stins din cauza unei pneumonii. Sfâșiată de durere, soția lui a depus o plângere la spital.

„S-au demarat deja verificări, urmând că rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Galați.

Ulterior, femeia a anunțat că va sesiza și Parchetul. Bărbatul era tatăl unui băiețel de 11 ani.

Citește și

La cinci luni după moartea mamei, o familie își strigă durerea și vrea să afle adevărul: „După înmormântare am aflat că nu a avut COVID-19. Tati a primit-o într-un sac și nici rămas-bun n-am apucat să ne luăm” (EXCLUSIV)

Manuela, o asistentă medicală, a făcut infarct la intrarea în tură. Femeia de 48 de ani a murit la câteva zile distanță

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Neuroștiință și comportament social: De ce unii oameni par că nu simt niciodată jenă?