Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Crimă între frați, în județul Botoșani (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. Crimă între frați, în județul Botoșani (VIDEO)

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Crimă între frați, într-un sat din Botoșani

O femeie de 32 de ani și-a ucis în bătaie fratele cu 11 ani mai mare, imobilizat la pat de mai bine de un an de zile. Bărbatul fusese eliberat din penitenciar după ce a executat o pedeapsă de câțiva ani. Când a văzut momentele de groază, mama celor doi, o femeie în vârstă de 72 de ani, a fugit la un bar aflat în apropiere și a cerut ajutor. La scurt timp, un echipaj de poliție a ajuns la casa celor trei și au găsit-o pe femeie în timp ce încă își lovea fratele, deși se afla inert, pe pat, într-o baltă de sânge. Oamenii legii au găsit mai mult obiecte cu care femeia l-ar fi lovit pe fratele său, printre care un topor, un satâr, o scândură, un băț, dar și o pereche de papuci. Tânăra, care ar avea și afecțiuni psihice, a fost dusă la secția de Psihiatrie. (Mai multe detalii, aici…)

2. Pieton spulberat pe trecere, în Focșani

Un bărbat de 65 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit, când traversa pe pe zebră, de o șoferiță de 19 ani. Imaginile au fost surprinse cu camera de bord a altui șofer care a oprit pentru a-l lăsa pe bărbat să traverseze. După ce a fost trântit, bărbatul s-a ridicat dar ulterior a ajuns la spital, cu răni la picioare. Pe numele șoferiței a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

3. Panică pe autostrada A3 din Cluj, între Gilău și Turda

Un TIR a fost făcut scrum după ce remorca încărcată cu electrocasnice a luat foc. După ce a văzut că din remarcă iese fum, șoferul autocamionului a tras pe banda de urgență, a reușit să iasă la timp din cabină și a sunat la 112. În ciuda eforturilor pompierilor, flăcările au mistuit întregul autocamion. O anchetă va stabili de la ce a pornit incendiul.

4. Neatenția face victime

O mașină care se afla pe un drum cu prioritate din Ploiești a lovit în plin o autoutilitară care circula cu viteză și nu a oprit la indicatorul „stop”. Momentul impactului a fost surprins de camera de bord a autoturismului victimelor. Pe imagini se vede că șoferul nu a mai avut timp să reacționeze. În mașină se afla și soția sa, însărcinată. La scurt timp, o ambulanță a ajuns la fața locului și ulterior, gravida a fost transportată la spital pentru mai multe investigații de specialitate. Din fercire, femeia s-a ales doar cu o coastă fisurată, iar sarcina nu i-a fost afectată.

5. Pericol de explozie pe calea ferată

O locomotivă care tracta 27 de vagoane pline cu motorină a luat foc în Gara Predeal. Din fericire, locomotiva a fost decuplată de restul garniturii, într-un timp scurt. La fața locului au ajuns două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD. Pompierii s-au luptat din greu să stingă flăcările. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza incendiului. (Mai multe detalii, aici…)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Alertă în Marea Britanie. Cum acționează bandele de infractori din România și Albania care au terorizat cartierele rezidențiale
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cum își scuză gestul Emil Mortu, românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Ce i-a putut spune judecătoarei care se ocupă de cazul lui
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Mercedes-Benz GLB 250+ cu tehnologie EQ a ajuns în România. SUV-ul electric cu autonomie de până la 632 km
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Ce ne poate învăța despre evoluție ritmul actului sexual la bonobo?