Prima pagină » Știri » Incident în Suceava. O ambulanţă a luat foc în mers

Incident în Suceava. O ambulanţă a luat foc în mers

Incident în Suceava. O ambulanţă a luat foc în mers

Un incident neobișnuit a avut loc în Suceava. O ambulanţă a luat foc în timp ce se îndrepta spre un caz medical.

Incidentul a avut loc luni dimineața, în Vadu Moldovei, judeţul Suceava. Ambulanța a luat foc în timp ce pompierul mergea spre comuna Vadu Moldovei.

Pe raza localităţii Spătăreşti, pompierul a simţit miros de plastic ars şi a observat că din autosanitara aflată în faţa sa iese fum.

„Ambulanţa a oprit pe partea dreaptă a drumului şi colegul nostru i-a urmat manevra. A ieşit din maşină şi s-a dus imediat să ajute echipajul SAJ. Incendiul a izbucnit la un tablou de siguranţe, aflat în cabina conducătorului auto. Şoferul ambulanţei a luat un stingător, acţionând asupra flăcărilor, iar Lucian Grădinaru, împreună cu asistentul SAJ, a început să evacueze buteliile de oxigen şi aparatura medicală din interior”, anunţă ISU Suceava.

Din fericire, flăcările au fost stinse încă în faza de debut.. Nu au fost afectate şi alte componente ale maşinii.

Între timp, la faţa locului au ajuns şi trei echipaje ale pompierilor militari, cu două autospeciale pentru stingere şi o ambulanţă SMURD, care s-au asigurat că incendiul a fost lichidat şi nu mai există pericol de reizbucnire.

De asemenea, ambulanţa SMURD a fost redirecţionată către cazul medical spre care se îndrepta echipajul SAJ, în momentul în care a izbucnit incendiul, mai precis în localitatea Dumbrăviţa, din comuna Vadu Moldovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai bun oraș din lume în care să trăiești în 2026
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
LOVITURĂ pentru Marine Le Pen! Ce se va întâmpla cu candidatura ei la Președinția Franței
Click
A născut fără să-și dea seama! Bebelușul a fost găsit câteva minute mai târziu, sub pături. Cum a fost posibil: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap...”
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul