Prima pagină » Știri » A murit primarul unei comune din Constanța. Dorina Cicilia Șerbănescu avea 54 de ani

A murit primarul unei comune din Constanța. Dorina Cicilia Șerbănescu avea 54 de ani

A murit primarul unei comune din Constanța. Dorina Cicilia Șerbănescu avea 54 de ani

Dorina Cicilia Șerbănescu, primarul unei comune din Constanța, a murit la doar 54 de ani. Femeia avea probleme de sănătate.

Dorina Cicilia Șerbănescu, primarul comunei Adamclisi din Constanța, s-a stins din viața. Aceasta avea probleme cardiologice.

Când s-a aflat în spital, aceasta a transmis și un mesaj pe o rețea de socializare.

„În urmă cu două zile inima mea mi-a făcut probleme, dar este mai mult vina mea, fumatul combinat cu stres, odihnă mai puțină. Dar Dumnezeu a ales că eu să trec peste această cumpănă și să mă simt bine. Nu pot să descriu în cuvinte cât sprijin am primit din partea colegilor, prietenilor, și întregului personal medical începând cu doamnele din Adamclisi, personalul celor 2 ambulanțe, medicilor și personalului medical din Spitalul Județean, mii de mulțumiri!

Însă, alături de voi toți, familia mea a fost tot ce am avut și voi avea mai de preț. Au fost sprijinul meu necontenit și speranța mea de viață!

Eu îi mulțumesc din suflet Domnului pentru că a avut grijă de mine prin medici, familie, mulțumesc preoților pentru rugăciuni, tuturor prietenilor.

Vă doresc tuturor multă sănătate, și vă mulțumesc anticipat pentru gândurile bune pe care le aveți pentru mine. Dumnezeu să ne aibă în pază!“, a scris Dorina Cicilia Șerbănescu.

Din nefericire, aceasta s-a stins din viața la două zile distanță.

PNL Constanța a transmis condoleanțe familie îndurerate.

”Filiala Constanța a Partidului Național Liberal este alături de familia greu încercată a iubitei si regretatei noastre colege si prietene, Dorina Cicilia Șerbănescu. Primar al comunei Adamclisi, profesor și inginer agronom, Dora a reușit să schimbe fața localității prin iubirea pentru comunitate, devotamentul si eforturile de multe ori supraomenești.

Vestea trecerii ei la cele veșnice a căzut ca un trăsnet peste noi toți. Dora a fost in primul rand un om extraordinar si va rămâne in inimile tuturor celor ce au cunoscut-o

Condoleanțe familiei. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se arată pe pagina oficială PNL Constanța.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Trump după răspunsul Teheranului la propunerea SUA de încheiere a războiului
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
Planul în 10 puncte al AUR pentru „reducerea cheltuielilor administrative şi reformarea instituţiilor”: ajutoarele externe, tăiate
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Medicii din Bacău au operat cu succes un bărbat cu o tumoră renală de peste 15 centimetri