Prima pagină » Știri externe » Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în greva foamei, este în stare critică

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în greva foamei, este în stare critică

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în greva foamei, este în stare critică

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili se află în stare critică, fiind în greva foamei de câteva săptămâni, de când s-a întors din exil și a fost arestat, scrie Reuters

„Starea actuală de sănătate a pacientului este considerată critică”, a spus, într-un comunicat, grupul de medici constituit de avocatul poporului din Georgia, adăugând că spitalul penitenciar în care se află acum nu face față nevoilor sale medicale.

Medicii au cerut transferul imediat al lui Saakaşvili la o unitate de terapie intensivă dintr-un spital civil mai bine echipat.

Acesta se află în spitalul penitenciarului de săptămâna trecută. El refuză să mănânce de aproape 50 de zile în semn de protest faţă de încarcerarea sa la 1 octombrie, la scurt timp după ce s-a întors din exilul în Ucraina.

Însă, guvernul georgian a refuzat până în prezent transferul lui la un spital civil. Marţi, ministrul georgian al justiţiei, Rati Bregadze, a spus că unitatea în care se află acum Mihail Saakaşvili „dispune de toate echipamentele necesare pentru a monitoriza starea de sănătate a deţinutului” și pentru „niciun moment Saakaşvili nu a fost privat de asistenţa medicală de care avea nevoie”.

Fostul președinte, în vârstă de 53 de ani, a spus că a fost maltratat de gardienii săi în închisoare şi a afirmat că se teme pentru viaţa lui. Organizaţii pentru drepturile omului au condamnat tratamentul lui Mihail Saakaşvili, considerând că este o răzbunare motivată politic.

Mai mulţi parlamentari din opoziţie au intrat, de asemenea, în greva foamei, cerând tratament medical adecvat pentru Saakaşvili. Cereri pentru îngrijirea medicală adecvată a acestuia au mai fost formulate şi de Statele Unite şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mihail Saakaşvili a fost preşedinte al Georgiei timp de nouă ani, până în 2013. A fost arestat la 1 octombrie pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale. El ar putea face şase ani de închisoare pentru „abuz în funcţie”, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi despre care el spune că este unul politic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate rămân după gratii. Judecătoarea a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Digi24
Jigniți de politicienii extremiști, românii din Londra primesc aprecieri de la primarul Sadiq Khan. Mesajul transmis prin Digi24
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto