Prima pagină » Actualitate » Carambol cu două TIR-uri și un autoturism pe DN6, în județul Caraș-Severin, soldat cu 4 morți și 2 răniți

Carambol cu două TIR-uri și un autoturism pe DN6, în județul Caraș-Severin, soldat cu 4 morți și 2 răniți

Un grav accident rutier,  în care au fost implicate două TIR-uri și un autoturism, s-a produs luni seara pe DN6, în județul Caraș-Severin. În urma impactului, patru persoane au murit, între care un minor de 14 ani, și alte două au fost rănite.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 6, la kilometrul 402+150 m, între localitățile Cornea și Domașnea. Din primele informații, a rezultat faptul că unul dintre cei doi șoferi a intrat pe contrasens,  unde a lovit un alt camion și autoturismul. Polițiștii urmează să afle și cauzele  care au stat la baza acestei tragedii.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin, trei persoane, decedate, au fost încarcerate în autoturism, fiind vorrba de persoane tinere.

De asemenea, șoferul unuia dintre TIR-uri a fost găsit inconștient, proiectat în afara acestuia, la fel ca și fiul său de 14 ani, care se afla cu el în cabină.

Din nefericire, minorul a fost prins sub TIR și a murit. Tatăl său a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Caraș-Severin.

Pentru scoaterea victimei de sub remorca TIR-ului, încărcată cu cereale, a fost solicitată în sprijin o automacara din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș. Șoferul celui de-al doilea TIR este conștient și cooperant.

La fața locului intervin echipaje de la Detașamentul de Pompieri Caransebeș, de la Punctul de lucru Băile Herculane și de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, au transmis polițiștii.

FOTO – ISU Caraș-Severin


Recomandări:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli