Prima pagină » Știri » Octavian Jurma: Suntem în proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne trezim

Octavian Jurma: Suntem în proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne trezim

Radu Cristian
Octavian Jurma: Suntem în proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne trezim

Cercetătorul Octavian Jurma a spus, vineri seară, că Raed Arafat are perfectă dreptate să propună testarea celor care vin în ţară. ”Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii”, afirmă medicul, precizând că ”suntem în proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne vom trezi”.

”De dată această dr Raed Arafat are perfectă dreptate. Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii. De altfel este o măsură care a fost anunţată şi de Joe Biden, Preşedintele Statelor Unite pentru intrarea în SUA, indiferent de statusul vaccinal. Astfel de măsuri simple şi eficiente şi se pot implementa foarte rapid, astfel încât pot încetini cu săptămâni debutul unui val în cazul unei versiuni atât de infecţioase cum este Omicron. Prin urmare, propunerea domnului dr. Arafat a fost respinsă de guvern”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Octavian Jurma. 

Conform cercetătorului, ”refuzul unor măsuri elementare de protecţie şi prevenţie ni se prezintă că o grijă deosebită faţă de cetăţeni”.

”Probabil încă sunt supăraţi că ne-am luat după restul Europei şi am băgat Africa de Sud pe lista roşie. Dacă îi lăsăm pe lista verde, cum erau la începutul săptămânii trecute, românii noştri reveneau liniştiţi mergeau acasă şi răspândeau Omicron, în vreme ce guvernul putea declara că la noi e altfel şi putem să ne relaxăm în continuare. Până şi refuzul de care BOR a certificatului verde ne-a fost prezentat că o „victorie” prin care s-a obţinut sprijinul bisericii în combaterea pandemiei”, a mai scris medicul.

Octavian Jurma a mai spus că ”suntem în plin proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne vom trezi din nebunia asta colectivă”.

Ce spune ministrul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că în şedinţa de Guvern s-a discutat despre propunerea Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testarea tuturor persoanelor care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene cu un test PCR, încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini OMICRON, el arătând că nu a existat niciun conflict cu Raed Arafat şi că trebuie văzut dacă o astfel de măsură poate fi aplicată, ţinând cont şi că este perioada sărbătorilor de iarnă.

Alexandru Rafila a anunţat că în cursul săptămânii viitoare, Guvernul va veni cu o serie de măsuri care să fie adaptate situaţiei epidemiologice.

Şi DSU a transmis precizări cu privire la informaţiile apărute referitor la prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară, începând cu data de 5 decembrie 2021.

”În data de 2 decembrie 2021, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, Institutul Naţional de Sănătate Publică a trimis către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi către Ministerul Sănătăţii o adresă prin care propune ca «intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii ». Dată fiind această propunere venită din partea INSP, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul şedinţei CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătăţii, cât şi de către specialiştii din cadrul INSP”, a transmis DSU.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Schimbare de regulament la Eurovision: ce țări nu vor avea voie să găzduiască concursul?