Prima pagină » Știri politice » PMP solicită lămuriri cu privire la modul în care Guvernul atrage fondurile din PNRR

PMP solicită lămuriri cu privire la modul în care Guvernul atrage fondurile din PNRR

PMP solicită lămuriri cu privire la modul în care Guvernul atrage fondurile din PNRR

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a anunțat vineri că Grupul de monitorizare al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), format la nivelul partidului va ransmite, săptămâna viitoare, o scrisoare tuturor ministerelor care sunt implicate în implementarea PNRR prin care va solicita mai multe lămuriri cu privire la demersurile făcute pentru atragerea fondurilor din acest program european.

Potrivit comunicatului PMP, formațiunea își propune să afle stadiul măsurilor care ar trebui implementate până la finalul anului în ceea ce privește acest program.

„Vom solicita să ni se transmită, în baza Legii 544, care este stadiul celor 20 de măsuri care trebuie implementate până la finalul acestui an, deoarece din luna ianuarie vom avea o listă de încă 40 de măsuri de aplicat. Să nu uităm că în mai-iunie avem prima evaluare a PNRR și în baza acestei prime evaluări se vor primi, sau nu, resursele financiare promise. De asemenea, vom cere să ni se transmită cine e persoana de contact din fiecare minister cu privire la PNRR, care sunt formele de organizare, în ce stadiu se află angajările experților care se vor ocupa de acest proiect”, a declarat Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, într-o conferință de presă.

PMP va monitoriza permanent modul de implementare a PNRR

Liderul PMP a adăugat că grupul de monitorizare al PNRR intenționează să evalueze permanent modul de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență și să propună factorilor decidenți soluții de imbunătățire a acestor activități.

Vicepreședintele PMP Lucia Varga, fost ministru al Mediului și membru al grupului de monitorizare format la nivelul PMP a atras atenția cu privire la întârzierile grave care sunt înregistrate deja în implementarea PNRR.

„Nici până acum nu se știe care sunt exact responsabilitățile fiecărui minister, nu au fost formate structuri de specialitate în fiecare minister, nu au fost făcute angajări, nu există legislație secundară. Situația este foarte gravă și la ea a contribuit substantial și instabilitatea politică din țara noastră. La cum stau lucrurile acum, vor exista cel puțin 6 luni în care nu vor putea fi implementate politicile din PNRR și minim 3 luni în care nu vom avea ghiduri de finanțare. În ceea ce privește politicile de mediu, aceste lucruri înseamnă, de exemplu, că strategia forestieră nu va putea fi întocmită în 2022”, a precizat Lucia Varga.

Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe, a întărit spusele acesteia, precizând că Guvernul trebuie să emită de urgență legislația secundară pentru implementarea PNRR.

„Guvernul trebuie să ne spună care sunt proiectele care vor fi finanțate din aceste sume. Multe proiecte din exercițiul financiar 2014-2020 au fost trecute în PNRR”, a adăugat Gheorghe Ialomițianu.

Pe de altă parte, conferențiarul universitar Mihaela Natea, vicepreședinte PMP, a subliniat că România nu va primi sumele din PNRR dacă proiectele nu sunt duse la bun sfârșit:

„Tot ce există în PNRR a fost negociat. Suma pusă la bătaie este extraordinară, putem transforma România cu acești bani, dar din păcate țara noastră mult timp nici măcar nu a avut un Guvern care să adopte legislațua secundară”, a spus aceasta.

O altă deficiență identificată de grupul de monitorizare al PNRR o reprezintă sumele mici alocate pentru turism, unul dintre cele mai afectate domenii afectate de pandemia de coronavirus.

„Este strigător la cer că turismul este atât de neglijat în PNRR. În PNRR scrie că în 2025 vom avea cu 20% mai mulți turiști decât în 2019, în contextul în care 2019 a fost, la nivel mondial, cel mai bun an în turism. Este deci imposibil de ajuns aici și probabil că banii pe turism se vor pierde”, a explicat vicepreședintele PMP, Cristian Petrescu, fost ministru al Turismului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!