Prima pagină » Știri » Fosta președintă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, a fost grațiată într-o „perspectivă de unitate naţională”

Fosta președintă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, a fost grațiată într-o „perspectivă de unitate naţională”

Fosta președintă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, a fost grațiată într-o „perspectivă de unitate naţională”

Fosta preşedintă a Coreii de Sud Park Geun-hye, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru corupţie, a fost graţiată într-o „perspectivă de unitate naţională”, a anunţat vineri ministrul justiţiei, Park Beom-kye, scrie BBC. Potrivit agenţiei de presă Yonhap, starea de sănătate a fostei preşedinte, internată de mai multe ori în acest an, a motivat în parte decizia graţierii.

Mai exact, Park Geun-hye figurează pe o listă a persoanelor beneficiind de o amnistie specială. În vârstă de 69 de ani, prima femeie aleasă preşedintă a Coreei de Sud fusese condamnată, în 2018, la 20 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere, urmată de încă doi ani pentru încălcarea legii electorale.

Ea a primit sau a solicitat zeci de milioane de dolari de la conglomerate sud-coreene, printre care Samsung, a partajat documente clasificate, a pus pe o „listă neagră” artişti care criticau politicile sale și a demis responsabili care se opuneau abuzurilor sale de putere.

Scandalul a scos la lumină legăturile tulburi dintre aceste companii mari, conduse de familii puternice, şi lumea politică.

În urma demiterii sale, avocatul de centru-stânga Moon Jae-in a fost ales la putere în 2017 și îşi va încheia singurul mandat în martie.

Condamnarea unui fost şef de stat a fost „o lecţie istorică”, a subliniat preşedinţia de la Seul.

În martie, procurorii sud-coreeni au anunţat sechestrul locuinţei lui Park Geun-hye, care nu a plătit amenda de 16 milioane de euro aplicată pentru corupţie.

Sistemul juridic din Coreea de Sud este cunoscut pentru acțiunile dure pe care le ia împotriva corupției. Toți cei patru foşti preşedinţi sud-coreeni încă în viaţă au fost și ei condamnaţi după încheierea mandatului lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!