Prima pagină » Actualitate » Bilanțul protestelor din Kazahstan a ajuns la 164 de morți. Luni este zi de doliu național

Bilanțul protestelor din Kazahstan a ajuns la 164 de morți. Luni este zi de doliu național

Luni este zi de doliu național în Kazahstan / Sursa foto: Profimedia

Luni este zi de doliu național în Kazahstan, decretată de președintele Kasâm Jomart Tokaev, având în vedere că, în urma confruntărilor violente din ultima săptămână – agresiuni pe care Ministerul Afacerilor Externe de la Nur-Sultan le pune pe seama unor grupuri bine coordonate de teroriști instruiți în străinătate, membri ai unor grupuri radicale islamiste – s-au înregistrat victime atât în rândurile forțelor de ordine și militare, dar și printre civili. Un bilanț, citat de presa kazahă de stat și cea rusă, anunțat pe rețele de socializare, arată de 164 de persoane au fost ucise, însă poliția și autoritățile sanitare nu au confirmat cifra, iar postarea a fost ștearsă între timp, relatează Reuters.

Luni este ziua de doliul național, decretată pe teritoriul Kazahstanului, fost stat sovietic și în prezent o republică prezidențială cu aproximativ 19 milioane de locuitori. Decizia a fost luată după ce protestele ce au debutat acum două duminici au făcut victime în rândul părților implicate.

În plus, potrivit Reuters, în prezent sunt reținute aproape 8.000 de persoane pentru a aduce situația sub control.

Comitetul Național de Securitate a anunțat, luni, că situația s-a stabilizat și că forțele de securitate au reinstaurat controlul.

„Protestele pașnice au fost deturnate de teroriști, extremiști și grupuri infracționale”

Conducerea diplomației din Kazahstan a reacționat, duminică, ca urmare a relatărilor „superficiale și părtinitoare” a unui număr de publicații stăine privind situația din țară după declararea stării de urgență și au legat evenimentele de grupuri islamiste radicale.

Ministerul Afacerilor Externe din Kazahstan precizează că mai multe adunări publice pașnice erau în derulare în regiunea Mangystau și în toate orașele importante din țară, iar revendicările protestatarilor erau pe deplin satisfăcute.

„Totuși, protestele pașnice au fost deturnate de teroriști, extremiști și grupuri infracționale, ceea ce a dus la escaladarea tensiunilor și violențelelor. Din această cauză, a fost declarată starea de urgență în această țară”, a transmis MAE Kazah.

Protestele au început acum două duminici, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GNL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almaty (sud-estul Kazahstanului), iar starea de urgență a fost decretată miercuri.

„Așa cum au arătat evenimentele din Almaty și alte câteva regiuni din țară, Kazahstanul a fost ținta unei agresiuni armate din partea unor grupuri bine coordonate de teroriști instruiți în străinătate. Potrivit datelor preliminare, printre atacatori se numără persoane care au experință militară în zone de conflict, ca membri ai grupurilor radicale islamiste. În prezent, organele de aplicare a legii și forțele armate ale Republicii Kazahstan se confruntă cu teroriști, nu „protestatari” pașnici, așa cum îi prezintă greșit unele organizații media străine”, a transmis MAE kazah.

Forțele de mențiere a păcii vor părăsi țara „la prima solicitare din partea kazahă”

Potrivit sursei citate, în această situație, Kazahstanul a fost nevoit să solicite ajutorul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) , care a trimis forțe de păstare a păcii, respectiv aproximativ 2.500 de militari pentru a susține acțiunile de stabilizare a situației. Mandatul forței de menținere a păcii include acțiuni de pază a facilităților strategice și de acoperire pentru forțele kazahe.

„Este important de precizat că principale acțiuni de luptă împotriva grupurilor teroriste sunt efectuate de organele de aplicare a legii și forțele armate ale Republicii Kazahstan”, a transmis MAE din Kazahstan, subliniind că forțele de mențiere a păcii sunt prezente aici doar temporar și vor părăsi țara imediat ce situația se va stabiliza, „la prima solicitare din partea kazahă”.

Mai mult, MAE subliniază că protestatarii pașnici nu sunt cercetați sau reținuți de oamenii legii. Un astfel de posibil caz este anchetat în prezent: un cunoscut muzician de jazz kârgâz, Vikram Ruzakhunov, a fost rețiunut în Kazahstan, anunță agenția de presă AKIpress, din Republica Kârgâză. Imaginile în care muzicianul, cu vizibile urme de violență pe față, a fost identificat au stârnit nemulțumiri în rândul conaționalilor, iar președintele kârgâz a dat asigurări că urmește situația și a luat măsuri.

O anchetă amplă a fost demarată

MAE kazah subliniază că organele de aplicare a legii au fost desemnate să realizeze o investigație amplă pentru a descoperi cauzele care au dus la actuala situație, iar concluziile vor fi prezentate comunității internaționale.

„Ceea ce e clar este unitatea oamenilor din Kazahstan, susținerea lor pentru deciziile și acțiunile președintelui Kasâm Jomart Tokaev pentru restaurarea unei vieți pașnice. Republica Kazahstan este hotărâtă să protejeze democrația și Constituția în fața radicalilor islamiști și a teroriștilor”, a transmis MAE kazah, duminică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară