Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan a fost amendat cu 40 de mii de lei de către Inspectoratul de Stat în Construcții pentru că a întârziat emiterea certificatelor de urbanism

Nicușor Dan a fost amendat cu 40 de mii de lei de către Inspectoratul de Stat în Construcții pentru că a întârziat emiterea certificatelor de urbanism

Nicolae Oprea

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost amendat, la sfârșitul anului trecut, de către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), pentru neemiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcții pe anul 2021. Edilul a primit două sancțiuni, în valoare de 20 de mii de lei fiecare.

Controlul ISC a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, iar potrivit inspectorilor, foarte multe documente privind cereri de emitere a certificatelor de urbanism, cu termen de soluționare depășit, erau „la semnat”, la primarul general.

„Acțiunea de control în domeniul disciplina în autorizarea executării lucrărilor de construcții, desfășurată în perioada 19-22.11.2021, de către personal cu atribuții de control din cadrul Inspectoratului Regional în Construcții București-Iflov, a avut ca obiect verficarea respectării, de către primarul general al municipiului București, a termenelor de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire”, se arată într-un document transmis de ISC consilierilor generali, obținut în exclusivitate de Gândul.

Potrivit inspectorilor ISC, primarul general a încălcat Legea 50/1991.

„Solicitările cu termen depășit au fost extrase prin sondaj”

„Constatările și măsurile întreprinse, respectiv aplicarea sancțiunilor contravenționale, au avut ca fundament analiza unor registre de evidență cu solicitările de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire eferente anului 2021. Astfel, pentru constatarea faptelor repetate de încălcare a prevederilor Legii nr.50/1991, de către domnul Dan Nicușor Daniel, în calitatea sa de primar general al municipiului București, privind neemiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire solicitate, din registrele puse la dispoziție au fost extrase, prin sondaj, 3 solicitări de emitere a certificatelor de urbanism și 3 solicitări de emitere a autorizațiilor de construire”, explică inspectorii ISC.

Potrivit acestora, toate solicitările verificate prin sondaj aveau termenul de soluționare depășit, aflându-se încă pe circuitul de semnături, respectiv la cabinetul primarului.

Primăria a achitat jumătate din valoarea sancțiunilor

„Având în vedere faptul că aspectele constatate constituie contravenții, domnul Dan Nicușor Daniel, în calitatea sa de primar general al municipiului București, cu responsabilitate în vederea emiterii certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire, a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 20.000 lei pentru neemiterea în termenul legal a certificatelor de urbanism”, se arată în documentul obținut de Gândul.

De asemenea, edilul a mai primit o amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei pentru neemiterea în termenul legal a autorizațiilor de construire.

În total, Nicușor Dan a fost sancționat cu 40 de mii de lei, iar în luna decembrie, Primăria Capitalei a achitat jumătate din această sumă în contrul Trezoreriei Statului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli