Prima pagină » Cultură » A murit actorul francez Gaspard Ulliel

A murit actorul francez Gaspard Ulliel

Radu Cristian
A murit actorul francez Gaspard Ulliel

Actorul francez Gaspard Ulliel, devenit cunoscut la nivel internațional după ce l-a jucat pe Hannibal Lecter în filmul „Hannibal Rising” și care va apărea în serialul „Moon Knight”, produs de Marvel, a murit miercuri după-amiază la vârsta de 37 de ani, în urma unui accident de schi, a anunţat familia sa într-un comunicat de presă.

Gaspard Ulliel este cunoscut și pentru interpretarea creatorului de modă Yves Saint Laurent în filmul biografic „Saint Laurent” şi pentru rolul principal jucat în lungmetrajul „Juste la fin du monde”, regizat de Xavier Dolan.

„Victimă a unui accident de schi, Gaspard Ulliel a decedat miercuri”, precizează acel scurt comunicat.

„Gaspard Ulliel a crescut cu cinematografia şi cinematografia a crescut odată cu el. Se iubeau la nebunie. Cu inima strânsă de durere vom revedea de acum înainte cele mai frumoase interpretări ale sale. Am pierdut un mare actor francez”, a reacţionat miercuri pe Twitter prim-ministrul Franţei, Jean Castex.

Actorul francez a fost rănit grav în urma unui accident de schi care s-a produs marţi în staţiunea montană La Rosiere din departamentul Savoie din estul Franţei, au anunţat miercuri mai multe surse concordante, confirmând o informaţie publicată de BFMTV.

Marţi după-amiază, un schior a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Central Universitar (CHU) din Grenoble după ce a intrat în coliziune cu un alt schior la intersecţia dintre două piste, potrivit unei purtătoare de cuvânt a staţiunii franceze.

Schiorul grav rănit era Gaspard Ulliel, a confirmat Procuratura din Albertville. Potrivit Jandarmeriei franceze, pronosticul medicilor era rezervat încă din momentul internării actorului.

A fost deschisă o anchetă

O anchetă a fost deschisă, a precizat Parchetul francez.

Gaspard Ulliel s-a remarcat în cinematografie în anul 2002, la vârsta de 17 ani, pentru rolul jucat în filmul „Embrassez qui vous voudrez”, regizat de Michel Blanc.

Cariera lui de actor începuse însă deja cu câţiva ani mai înainte, în perioada în care era licean. În 1996 a apărut într-un episod al serialului TV „Une femme en blanc”, în care a jucat alături de Sandrine Bonnaire, apoi a fost distribuit în serialul „Julien l’apprenti” (2000) şi în filmul „Le Pacte des Loups”, de Christophe Gans, în 2001.

„Nu am visat niciodată să fiu actor”, dezvăluia el într-un interviu pentru publicaţia online Konbini. „Este ceva care a venit complet întâmplător, în urma unei întâlniri cu o agentă”, a adăugat actorul francez.

Născut pe 25 noiembrie 1984 la Paris, Gaspard Ulliel a fost fiul unic al unui cuplu alcătuit dintr-o stilistă şi un designer.

În urma unei muşcături de câine suferite la vârsta de şase ani, Gaspard Ulliel a rămas cu o cicatrice pe obraz, care îi oferea zâmbetului său o alură enigmatică.

A continuat să filmeze şi în 2003 a fost distribuit în filmul „Les Egares” al regizorului Andre Techine, alături de Emmanuelle Beart, apoi a jucat cu Audrey Tautou în pelicula „Un long dimanche de fiancailles”, regizată de Jean-Pierre Jeunet. Acea interpretare i-a adus prestigiosul premiu Cesar pentru cea mai bună tânără speranţă masculină în anul 2005.

În 2007, a fost protagonistul filmului „Jacqou le croquant”, regizat de Laurent Boutonnat şi adaptat pe baza unui serial din anii 1960.

Cariera lui a primit în acel an o dimensiune internaţională, după ce l-a jucat pe Hannibal Lecter în filmul „Hannibal Rising”, de Peter Webber.

A fost imaginea oficială a casei de modă Chanel

Fost manechin, Gaspard Ulliel a fost imaginea oficială a casei Chanel şi protagonistul spotului publicitar regizat de Martin Scorsese pentru parfumul Bleu de Chanel.

În 2014, l-a interpretat pe creatorul de modă Yves Saint Laurent în filmul biografic „Saint Laurent”, regizat de Laurent Bonello. Pentru acel rol special, starul francez a ţinut un regim alimentar drastic şi a ascultat numeroase înregistrări pentru a învăţa să imite vocea renumitului designer.

Filmul „Juste la fin du monde”, lansat în 2016 şi adaptat de Xavier Dolan după o piesă de teatru, a reprezentat unul dintre momentele marcante ale carierei sale. În acel film, Gaspard Ulliel a jucat alături de Nathalie Baye, Vincent Cassel, Lea Seydoux şi Marion Cotillard, interpretând un scriitor aflat în stadiu terminal care face o vizită familiei sale după mulţi ani de absenţă. Acel rol i-a adus în anul 2017 premiul Cesar pentru cel mai bun actor în rol principal.

Ultima sa apariţie cinematografică datează din 2019, când starul francez a jucat alături de Virginie Efira în filmul „Sybil”, de Justine Triet.

Gaspard Ulliel, care a fost şi actor de televiziune, va putea fi văzut în serialul „Moon Knight”, produs de Marvel, alături de Oscar Isaac şi Ethan Hawke, care va fi difuzat de Disney+ începând din luna aprilie.

Actorul, care nu era căsătorit, avea din anul 2013 o relaţie cu modelul şi cântăreaţa Gaelle Pietri. Fiul lor s-a născut în februarie 2016.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic