Prima pagină » Actualitate » Senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a murit, la vârsta de 45 de ani

Senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a murit, la vârsta de 45 de ani

Otilia Serescu
Senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a murit, la vârsta de 45 de ani

Senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a murit, vineri, la vârsta de 45 de ani, „în urma unei lungi suferințe”, anunță formațiunea politică din care făcea parte.

Cristian Viașu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum și în Comisia pentru cultură şi media.

„A fost un politician pentru care dialogul și consensul erau căile cele mai bune de a ajunge la rezultat.

Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei și sperăm că, în aceste clipe grele, cei apropiați vor găsi puterea de a trece împreună peste acest moment de grea încercare”, potrivit unui comunicat de presă semnat de USR-PLUS.

Un mesaj referitor la decesul parlamentarului a fost postat și pe pagina sa personală de Facebook.

„Cu adâncă durere în suflete vă anunțăm stingerea bruscă din viață a lui Cristi Viașu, OM și senator al Sălajului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în postarea de pe pagina sa de socializare.

Cristian Viașu avea 45 de ani și era căsătorit.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cât timp mai pot parca gratuit șoferii de mașini electrice în București?