Prima pagină » Actualitate » Recensământul populației. România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori în ultimul deceniu. Cei care se autorecenzează primesc o zi liberă

Recensământul populației. România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori în ultimul deceniu. Cei care se autorecenzează primesc o zi liberă

Recensământul populației. România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori în ultimul deceniu. Cei care se autorecenzează primesc o zi liberă
Sursa foto: Alexandra Pandrea

România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă din 2011 până în prezent, pe fondul sporului natural negativ şi al migraţiei externe, principalii factori ai scăderii populaţiei, conform datelor prezentante de coducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), cu ocazia promovării recensământului populației și locuințelor care, din cauza pandemiei de COVID-19, s-a amânat.

„Dacă ne uităm la dinamica populaţiei rezidente, observăm o scădere foarte accentuată a populaţiei între cele două recensăminte: de la ultimul recensământ până în prezent avem o pierdere de cel puţin 1,1 milioane de persoane la nivelul populaţiei rezidente”, a spus Tudorel Andrei, preşedintele Institutului INS, citat de Mediafax.

Evoluții față de acum 20 de ani

La ultimul recensământ, derulat în 2011, România avea o populaţie de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populaţia rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori.

Cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când erau 22,8 milioane de locuitori.

Conform datelor finale ale ultimului recensământ, populația stabilă era în scădere cu 1.559.300 de persoane față ce recensământul anterior, din 2002, în special din cauza migrației externe. Din populația stabilă a României, 10.333.064 erau femei, reprezentând 51,4%. Datele de la acea vreme arătau că peste 727,5 mii de români erau stabiliți în afara graniței, cei mai mulți în Italia, Spania, Gemania, Franța și Marea Britanie.

O altă diferență constatată a fost creșterea numărului de persoane de peste 65 de ani la o sută de persoane cu vârstă de muncă.

România va avea un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor în acest an, după ce fusese programat inițial în 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei.

INS a început deja pregătirile pentru a organiza recensământul în acest an, după cel de probă de anul trecut.

  • 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi populare bază de date RPL2021
  • 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare (metoda CAWI)
  • 16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor)

Conform prevederilor, persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării cu predilecție a acestei metode.

„Românii pot avea, în 2022, o nouă zi liberă, alta decât cele stabilite deja! Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să completeze, în perioada 14 martie – 15 mai 2022, un formular online pentru Recensământul Populației și Locuințelor”, a scris INS, pe contul de Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
„Autostrada electrică” prin Marea Neagră intră în faza tehnică. România va conecta UE la rețeaua din Caucaz
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?