Prima pagină » Știri » Ministrul Mediului: Decizia privind interzicerea centralelor termice individuale va fi semnată în 2-3 luni

Ministrul Mediului: Decizia privind interzicerea centralelor termice individuale va fi semnată în 2-3 luni

Radu Cristian
Ministrul Mediului: Decizia privind interzicerea centralelor termice individuale va fi semnată în 2-3 luni

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că centralele termice individuale vor fi interzise, printr-o decizie estimată să fie semnată în maximum 2-3 luni, urmând însă să existe şi o serie de blocuri care vor fi exceptate.

În cadrul unui interviu acordat emisiunii „Ora de Profit”, ministrul a spus că pentru a se adopta decizia este nevoie de o discuţie în cadrul coaliţiei.

„Decizia o să existe, avem deja o propunere formulată, aştept o discuţie în cadrul coaliţiei. Sunt deja foarte multe oraşe, municipii, care aplică asemenea standarde la nivel local (…), sunt noi dezvoltări rezidenţiale care se racordează la reţeaua comună a oraşului de termoficare.

Vom face această propunere, care se va referi strict la noile construcţii cu mai mult de 6 unităţi locative, pentru interzicerea centralelor individuale. Ne vom referi strict la proiectele noi. Cele care sunt în fază de construire, cele deja autorizate, cele deja proiectate nu vor intra sub incidenţa legii, dar pentru cele noi care a căror dezvoltare începe de acum încolo sau după intrarea în vigoare a actului normativ propunem să existe această interdicţie”, a declarat Tanczos Barna la „Ora de profit”, de la Profit TV.

Demnitarul estimează că în 2-3 luni va exista deja o decizie în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Ce se va întâmpla cu Vlad Bălțățeanu după ce s-a predat în Elveția. Mărturiile părinților victimei: „Pedeapsă prea mică”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!