Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Când vor fi ridicate restricțiile și se va renunța la purtarea măștii de protecție. Răspunsul lui Raed Arafat

VIDEO | Când vor fi ridicate restricțiile și se va renunța la purtarea măștii de protecție. Răspunsul lui Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat joi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că există discuţii despre relaxarea măsurilor anti-Covid.

„Clar ca sunt discuţii şi sunt discuţii pentru că se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate, dar accest lucru depinde de evoluţie. Dacă va continua scăderea şi dacă vedem că impactul pe secţiile de Terapie Intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv. Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, care va fi în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU-n.r.) şi bineînţeles pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a spus Arafat.

El a mai precizat că tendinţa este să se reducă major măsurile care există, limitările de acces în unele zone, dar acest lucru se va decide de Comitet, pe baza recomandărilor şi a analizelor pe evoluţie.

„La acest moment suntem pe un trend pozitiv în sensul în care este un trend descrescător. Abia a început, continuă acest trend, vor fi făcute analizele, recomandările către Comitetul Naţional, o să fie analizate la nivelul Comitetului Naţional şi al Guvernului şi se va lua decizia”, a afirmat șeful DSU.

El a fost întrebat de jurnaliști și dacă există posibilitatea ca până de Paşte să nu se mai poarte masca de protecţie la interior.

„Paştele este în aprilie, dacă nu mă înşel în 24-25. Până atunci eu sper să fim în faza pe care o spuneţi dumneavoastră. Dacă nu sunt surprize şi nu e nimic, eu sper să fim în faza în care să fim cât mai aproape sau în totalitate normalitate şi să convieţuim, în final vom convieţui cu acest virus, virusul nu va dispărea, dar vom convieţui, mai ales dacă rămâne predominantă Omicron, care este mai contagioasă, dar este cu o virulenţă mult mai scăzută”, a răspuns şeful DSU.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou: Ce să faci de Revelion și ce să eviți ca să ai noroc tot anul
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
Plan malefic și fără milă! Cum a pus mâna pe bani în doar câteva zile, femeia din Sibiu care și-a ucis mama
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Capcana celui mai amplu experiment demografic: cum a modelat China o generație care nu mai vrea copii
Mediafax
Ianuarie 2026: marile sărbători din calendarul ortodox
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Schimbarea critică privind armata lui Putin care ar putea opri războiul din Ucraina. Zelenski: E o premieră
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Vitamina C ajută sau nu la prevenirea răcelii?