Prima pagină » Știri » Povestea sfâșietoare a lui Lucian, băiatul mort în râul Bistrița. Copilul a fost ținut în brațe de prietenul lui, ca să nu înghețe

Povestea sfâșietoare a lui Lucian, băiatul mort în râul Bistrița. Copilul a fost ținut în brațe de prietenul lui, ca să nu înghețe

Povestea sfâșietoare a lui Lucian, băiatul mort în râul Bistrița. Copilul a fost ținut în brațe de prietenul lui, ca să nu înghețe

Lucian, băiețelul de 10 ani care a căzut în apa înghețată a lacului de acumulare de pe râul Bistrița, în urmă cu două săptămâni, a murit.

Pe 4 februarie, cei doi copii se jucau pe gheață, iar aceasta s-a crăpat sub greutatea lor. Un băcăuan i-a zărit și a sunat la 112, iar o echipă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a reușit să-i scoată din apă.

Băiețelul de 10 ani s-a luptat atât pentru viața lui, dar și pentru prietenul lui, pentru care a făcut tot ce a putut pentru a-l salva.

„Cei doi minori, aflați la joacă pe suprafața înghețată a râului Bistrița, au fost surprinși de ruperea gheții. Când am ajuns la fața locului împreună cu ceilalți membri ai echipajului, am lansat rapid barca, reușind să ajungem rapid la cei mici care încercau să se agațe de bucățile de gheață. L-am recuperat întâi pe cel care se afla la suprafață, însă atunci am descoperit că băiatul îl ținea strâns, să nu-l piardă în apele înghețate, pe colegul său de joacă…de 10 ani”, a spus Florin Benea ISU Bacău.

Lucian P. a fost scos în stop cardiorespirator. Acesta a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost dus la spital, dar inima copilului de 10 ani nu a mai vrut să bată.

„Din păcate, Lucian nu s-a mai făcut bine și ne-a părăsit…!Dumnezeu va avea grijă de acest îngeraș”, ”Dumnezeu să te ierte Îngerașule!” ”Drum lin catre îngeri! Cuvintele sunt de prisos!”, ”Lucian cel mai frumos copil …nu îmi vine a crede!”, sunt câteva dintre mesajele publicate pe pagina de Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!