Povestea incredibilă a unui grup de mame eroice care au salvat 227 de copii ucraineni din subsolurile clădirilor atacate de tancurile rusești

Un grup de mame curajoase a salvat 227 de copii ucraineni din subsolurile clădirilor bombardate de tancuri rusești. Femeile au desfășurat o serie de misiuni periculoase pentru a scoate copiii îngroziți din Kiev și a-i evacua din calea pericolului, scrie mirror.co.uk.

Furișându-se prin pădurile pline de trupe rusești și cățărându-se prin clădirile bombardate, femeile au salvat copiii și i-au dus departe de ravagiile războiului. Într-un act de vitejie extraordinară, o femeie a povestit presei britanice cum a condus pe străzi în timp ce ploua cu rachete, terifiată că ar putea fi omorâtă, dar determinată de misiunea pe care o avea de a-i salva pe copii.

O mare parte din copiii salvați sunt orfani, ai căror părinți au murit în timpul invaziei sau în luptele din Donbas în ultimii opt ani. Grupul de femei – cunoscut sub numele de Gheara – a povestit presei britanice cum au primit poze și desene sfâșietoare de la copiii care cer ajutor.

EXCLUSIV Imagini spectaculoase cu Planșeul Unirii filmat de sus de către reporterii Gândul. Cum arată acum cea mai mare lucrare de infrastructură din București

05:00

Ordonanța defectă pe carburanți. Limitarea adaosului comercial, „frecție la un picior de lemn”. Economist: ”Să nu ne facem iluzii, prețul nu se va opri din creștere/Statul poate face noi abuzuri”

05:00

Legea statului ucrainean stabilește că originea orfanilor aflați sub supravegherea oficială a guvernului nu poate fi dezvăluită nici măcar salvatorilor lor.

De asemenea, printre cei puși în siguranță se numără și copiii ai căror părinți fie se luptă, sunt în străinătate sau sunt dispăruți.

Grupul de mame a salvat 116 copii originari din Harkov, în est, și 70 din Irpin, la nord-vest de capitala Ucrainei Kiev. Nu se știe de unde sunt originari alți 41 dintre copiii salvați.

Misiunile periculoase au început aproape imediat ce bombele plouă au început să plouă asupra capitalei Ucraienei.

Mamele au intrat în iadul din Irpin și Bucha, nord-vest de Kievului, de mai multe ori efectuând operațiuni disperate pe viață și pe moarte pentru a salva până la 35 de copii odată.

Oksana, un membru cheie al grupului, a spus: „Nu avem timp să-i ținem în brațe și să-i liniștim, îi strângem în mașină cât mai mulți posibil, apoi conducem evitând rezervoarele, timp de două zile, până suntem în siguranță.”

Ksenia, o altă membră a grupului de mame, spune: „Fiecare trebuie să facă partea lui în acest război, fiecare ucrainean pare să fie implicat și știm că acești copii au nevoie de noi. Putem conduce, avem contacte și cunoaștem străzile, așa că de ce nu o femeie? Bărbații se luptă să ne apere țara și noi la fel”.

„De îndată ce a început războiul, le-am spus prietenilor mei: Uitați totul, uitați lucrurile pe care le vom pierde în război, copiii sunt viitorul Ucrainei. Ei sunt cel mai important lucru aici. Sunt comoara Ucrainei. Ei trebuie să fie salvați”, a mai spus Ksenia

Este pentru a doua oară când plânge de când a început războiul, spune ea, pentru că pur și simplu nu a avut timp de lacrimi.

Prima dată a fost când și-a ghidat cu succes angajata Alyona, care lucrează pentru compania ei financiară din Kiev, a cărei director este, spre siguranță. „Alyona a fost într-un subsol de șase zile cu acești copii, patru dintre ei, ghemuiți și spunându-mi la telefon: „Aud împușcături, tancurile sunt sus.” Mi-am folosit contactele din poliție și serviciile secrete, prietenii mei personali, pentru a mă ajuta să-i planific ruta de evadare de acolo. Am verificat fiecare colț și fiecare stradă să văd unde se aflau tancurile rusești și unde erau rutele sigure. Am așezat hărțile în fața mea. I-am spus: „Ascultă-mă, te voi scoate. Fă cum îți spun și vino pe ruta pe care ți-o spun. Adu copiii cu tine. Vei supraviețui și ei la fel.” Ea îmi spunea „dar tancurile sunt în calea noastră, blochează drumul. I-am promis că voi găsi o rută sigură. Îi era foarte teamă că împușcăturile vor începe imediat ce părăsesc subsolul.”

Întrebată cum se confruntă cu greutatea responsabilității misiunii, Ksenia a răspuns: „Tatăl meu a fost militar. M-a crescut să fiu foarte dură. Aceasta este noua mea misiune, să ajut să contribui cât de mult pot. Eram o femeie de afaceri de succes la Kiev, cu geantă Versace și toate astea. Acum, cel mai probabil mă găsești purtând o cutie de fasole pentru refugiați”.