Prima pagină » Justiție » Remus Rădoi, zis „Codiță”, bărbatul la care au apelat polițiștii în cazul Caracal pentru a o găsi pe Alexandra Măceșanu, a fost reținut

Remus Rădoi, zis „Codiță”, bărbatul la care au apelat polițiștii în cazul Caracal pentru a o găsi pe Alexandra Măceșanu, a fost reținut

Remus Rădoi, zis „Codiță”, bărbatul la care au apelat polițiștii în cazul Caracal pentru a o găsi pe Alexandra Măceșanu, a fost reținut

Unul din martorii-cheie din dosarul Caracal a fost reținut. Remus Rădoi, zis “Codiță” este acuzat că a creat un prejudiciu de peste 1.500.000 de lei. El este cercetat pentru fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals într-un alt dosar.

Polțiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova – Biroul de Investigare a Fraudelor l-au reținut marți după-amiaza, pentru 24 de ore, pe Remus Rădoi. Alături de “Codiță” a fost arestat și un alt individ, în vârstă de 36 de ani, partener de afaceri al acestuia.

“În fapt, cei doi bărbați, în calitate de reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, sunt bănuiți că ar fi indus în eroare mai multe autorități locale din județele Olt, Argeș, Ilfov și Hunedoara, cu privire la deţinerea unor utilaje și forță de muncă necesare pentru executarea unor lucrări de modernizare drumuri și extindere sisteme de alimentare cu apă şi canalizare menajeră, existând suspiciunea că, la încheierea contractelor de achiziție publică, ar fi prezentat documente false, încheiate pe numele unor persoane decedate sau care nu aveau calificarea profesională necesară executării lucrărilor”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj.

Cei doi sunt bănuiți că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 1.509.712 lei, iar banii reprezintă sume de bani încasate necuvenit pentru lucrări neconforme cu realitatea, consum supraevaluat la utilaje, transport și manoperă. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Totodată, pentru recuperarea prejudiciului, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor celor doi bărbați. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Cine este Remus Rădoi, zis ”Codiță”

Remus Rădoi, zis ”Codiță”, este un personaj controversat în Caracal. A fost implicat în mai multe scandaluri, bătăi în plină stradă, dar a devenit cunoscut atunci când comisarul șef Nicolae Alexe l-a contactat pentru a afla detalii în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu. De atunci, Rădoi a mai fost anchetat și în alte dosare. A fost prins la volan desi avea permisul suspendat și este cercetat pentru evaziune fiscală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ