Prima pagină » Actualitate » Panică la Zoo Rădăuți, după ce doi lei au scăpat din cușcă / Animalele exotice au fost prinse și tranchilizate (UPDATE)

Panică la Zoo Rădăuți, după ce doi lei au scăpat din cușcă / Animalele exotice au fost prinse și tranchilizate (UPDATE)

Panică la Zoo Rădăuți, după ce doi lei au scăpat din cușcă / Animalele exotice au fost prinse și tranchilizate (UPDATE)

În apelul la 112, s-a semnalat că leii au ieșit din cușcă, dar nu din incinta grădinii zoologice. La fața locului au venit jandarmii, care au securizat zona. Leii au fost găsiți și prinși, iar un medic veterinar a fost chemat la fața locului pentru a-i tranchiliza astfel încât animalele să fie duse înapoi în cușcă. (UPDATE).

Autoritățile spun că situația este sub control. Se fac verificări pentru a se stabili cum s-a produs incientul.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Rădăuți, Corneliu Cîrdeiu, a declarat că leii nu au părăsit incinta parcului zoo, scrie Monitorul de Suceava.

Felinele au ieșit din cuști în momentul în care se făcea curățenie, potrivit acestuia.

În incinta zoo nu erau vizitatori în momentul incidentului.

Știrea inițială. Este alertă maximă în Suceava, unde doi lei au scăpat de la Grădina Zoologică din Rădăuți. Autoritățile au emis joi dimineața un mesaj Ro-Alert și îi îndeamnă pe cetățeni să evite zona.

Mesajul Ro-Alert indică o alertă extremă.

„A fost semnalată prezența necontrolată a doi lei în municipiul Rădăuți, în proximitatea Zoo. Evitați zona și fiți prudenți. Păstrați distanța față de animale și nu încercați să vă fotografiați cu acestea sau să le hrăniți”, este indicația dată de autorități prin mesajul de alertă.

În curs de actualizare.

Recomandarea video

Mediafax
Cum s-a transformat o zonă din Bulgaria într-un magnet pentru britanici: Este ca Amalfi, dar mai ieftină
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Serialele tip microdrame generate de IA revoluționează industria divertismentului din China
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026