Prima pagină » Actualitate » Mesaj din partea soldaților ruși pentru copiii ucraineni, după ce le-au distrus școala: „Trăiți în pace, aveți grijă de voi și nu repetați greșelile făcute de înaintașii voștri!”

Mesaj din partea soldaților ruși pentru copiii ucraineni, după ce le-au distrus școala: „Trăiți în pace, aveți grijă de voi și nu repetați greșelile făcute de înaintașii voștri!”

Bianca Iliescu
Mesaj din partea soldaților ruși pentru copiii ucraineni, după ce le-au distrus școala: „Trăiți în pace, aveți grijă de voi și nu repetați greșelile făcute de înaintașii voștri!”

După ce au distrus o școală din Katiujanka, o localitate la nord de Kiev, soldații ruși le-au lăsat copiilor un mesaj scris cu creta pe tablă, într-una din clase. Însemnările au fost descoperite de forțele ucrainene, care au recăpătat controlul asupra orașului la sfârșitul lunii martie.

Într-una din clasele distruse, soldații ruși au scris cu creta pe tablă un mesaj pentru elevii ucraineni, semnat, la final, „rușii”. Aceștia le-au transmis copiilor că n-ar fi vrut să le distrugă școala, însă au avut loc bombardamente și nu au avut ce face: „Copii, ne pare rău pentru asemenea mizerie, am încercat să salvăm școala, dar au fost bombardamente. Trăiți în pace, aveți grijă de voi și nu repetați greșelile făcute de înaintașii voștri! Ucraina și Rusia sunt un singur popor! Pacea fie cu voi, fraților și surorilor!”.

„Suntem pentru pace în întreaga lume”, se spune într-un mesaj scris pe o altă tablă împrăștiată în jurul clădirii. Alte însemnări în limba rusă spun: „Fiți corecți și sinceri unii cu alții, dați o mână de ajutor tuturor celor care au nevoie de ea. Sperăm să fim prieteni! Deveniți medici, ingineri, profesori”, semnat prin „Cei care aduc pacea”.

Școala a fost complet distrusă de forțele ruse, iar multe dintre obiecte au fost furate. În curtea școlii a fost improvizat un cimitir, iar pe terenul de fotbal au fost săpate tranșee.

Mikola Mikitchik, directorul școlii din Katiujanka, a spus că a fost dezgustat de mesajele găsite: „Au scris ‘rușii și ucrainenii sunt frați’ și în același timp au jefuit școala. Au stricat calculatoare, au scos hard disk-uri, au luat laptopuri, imprimante, nu au lăsat nimic în școală! E barbarie și ipocrizie!”.

De asemenea, Mikitchik a precizat că au fost găsite trei mine antitanc, mai multe grenade și încărcătoare pentru mitraliere pe terenul școlii. Bucătăria, recent renovată înainte de război și dotată cu echipamente noi, în care zilnic se făcea mâncare pentru mai bine de 500 de copii, a fost complet distrusă, relatează CNN.

Directorul școlii a estimat că pagubele materiale cauzate de armata rusă se ridică la aproximativ 5 milioane de grivne ucrainene (170.000 de dolari). Mikitchik este de părere că elevii nu vor putea reveni la școală prea curând. „Totul a fost scos. Chiar și cablurile au fost furate. Aveam cabluri electrice din sârmă de cupru”, a afirmat directorul instituției de învățământ.

Mesajele similare au mai fost descoperite și în alte instituții de învățământ din zone ocupate de ruși la începutul războiului. Katiujanka este o localitate importantă din punct de vedere strategic datorită poziției sale pe unul dintre drumurile principale care duc la Kiev.

Recomandarea video

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Războiul din Iran este cea mai gravă criză de petrol din istorie: „Luna aprilie va fi mult mai gravă”