Prima pagină » Actualitate » Un șofer a scăpat ca prin minune după ce a intrat cu microbuzul sub roțile unui TIR care staționa pe banda de urgență, pe Autostrada Vestului

Un șofer a scăpat ca prin minune după ce a intrat cu microbuzul sub roțile unui TIR care staționa pe banda de urgență, pe Autostrada Vestului

Daniel Groza

Un microbuz s-a făcut praf, marți dimineață, după ce șoferul a adormit la volan și a intrat sub un TIR, care aștepta să treacă frontiera, la Nădlac.

„În jurul orei 6,10, polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Nădlac-Deva au fost sesizați despre un eveniment rutier, în zona PTF Nădlac II. Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Arad, în timp ce conducea un microbuz pe A1, a intrat in coliziune cu un ansamblu rutier, care era în așteptare pentru a trece frontiera, pe banda de urgență, în coloana de automarfare. Bărbatul de 48 de ani, rănit ușor, la prima vedere, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”,  au transmis reprezentanții IPJ Arad.

În urma impactului, șoferul microbuzului a fost rănit și transportat de urgență la spital. Polițiștii au făcut și testarea cu aparatul alcooltest, însă niciunul dintre cei implicați în accident nu consumase alcool.

Din fericire, șoferul este rănit ușor și a scăpat ca prin minune din accident.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.

Un grav accident în care a fost implicat un microbuz condus de un român a avut loc și pe o autostradă din Cehia

Cinci români au fost implicați  recent într-un cumplit accident pe o autostradă din Cehia.

În timp ce se deplasau pe autostrada D1 în direcția Brno, remorca microbuzului a fost lovită de un autoturism care circula cu viteză, moment în care întregul ansamblu, format din microbuz și remorcă, a fost proiectat în barele de protecție de pe marginea autostrăzii.

Unul dintre pasagerii aflați pe locurile din față a fost, pur și simplu, „catapultat” în pădurea de la marginea drumului. În urma impactului, microbuzul s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat peste barele de protecție rămânând suspendat. La rândul ei, remorca s-a dezmembrat pe carosabil punând în pericol viața altor participanți la trafic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...