Azomureș oprește, din nou, o linie de producție, din cauza scumpirii gazelor naturale. Ce se întâmplă cu angajații

Azomureș oprește, din nou, o linie de producție, din cauza scumpirii gazelor naturale. Ce se întâmplă cu angajații
Platforma Azomureș / Sursa: Azomureș
Publicat: 22/06/2022, 17:52
Actualizat: 22/06/2022, 18:08

Cel mai mare producător de îngrășăminte din România a anunțat, miercuri, că oprește temporar producția de amoniac, din cauza prețului crescut la gaze naturale. O decizie similară a fost anunțată de companie la începutul lunii decembrie a anului trecut, când spunea că se confruntă cu o situație excepțională din cauza prețului foarte mare la energie, gaz natural și energie electrică, ceea ce determină începerea pregătirilor pentru oprirea temporară a activităților de producție.

Azomureș suspendă temporar producția de amoniac din cauza prețului la gazele naturale, începând de joi. Compania a detaliat cauzele care au stat la baza deciziei, pornind de la creșterea bruscă a prețului pe piața europeană a gazelor natura. Conform sursei citate, în ultimele zile prețurile au urcat de la 80 Euro Mwh la 125 – 130 Euro Mwh, iar explozia unui terminal de export gaz lichefiat (LNG) în Statele Unite, probleme pe lanțul de transport al gazelor și operațiuni masive de stocare a gazelor pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023 au determinat din nou o creștere a prețului. În paralel, prețurile la îngrășăminte au scăzut din cauza sezonului agricol, principalele activități acum fiind cele de recoltare a culturilor.

„În aceste condiții este evident că producția de îngrășăminte nu mai este sustenabilă din punct de vedere economic. În consecință, Azomureș a luat decizia de a suspenda temporar producția de amoniac (produs intermediar obținut din gaz, utilizat pentru fabricarea îngrășămintelor), instalația urmând a fi oprită în condiții de siguranță începând cu data de 23 iunie 2022. Vom continua să producem îngrășăminte, până la epuizarea stocului de amoniac existent”, a anunțat compania, printr-un comunicat de presă.

„Este grav ce se întâmplă astăzi pe piața gazelor naturale”

Azomureș abia reluase parțial producția, din mai, după ce anunțase, în decembrie, că nivelul ridicat al prețului solicitat de furnizori pentru materia primă principală, gazul metan, nu mai permite continuarea sustenabilă a activității. „Din această cauză, la nivel european, și alte platforme industriale au oprit total sau au restrâns foarte mult activitățile de producție. Reluarea activității depinde de prețul gazului metan și de disponibilitatea acestuia în piață”, a declarat directorul general al Azomureș, Harri Kiiski, în decembrie 2021.

„Este grav ce se întâmplă astăzi pe piața gazelor naturale pentru majoritatea producătorilor europeni de îngrășăminte. În România, continuăm dialogul cu autoritățile guvernamentale pentru a fi aplicat ajutorul economic oferit de Uniunea Europeană, aplicat deja în multe țări europene. De exemplu, Bulgaria pune la dispoziția industriei un preț plafonat, de 72 Euro Mwh. Până astăzi, România nu a pus în aplicare schema de ajutor pentru industriile energo-intensive, deși are la dispoziție cadrul legal european. Ca producător știm că este dificil să asigurăm cantitatea necesară pentru viitorul sezon agricol, dacă nu producem pe timpul verii. Schema Uniunii Europene trebuie aplicată și în România”, a declarat, miercuri, Harri Kiiski.

Conform comunicatului companiei, personalul de pe platforma Azomureș își va continua activitatea conform programului normal de lucru acolo unde este nevoie. „În acest moment nu se ia în calcul șomajul tehnic, dar rămâne o opțiune dacă suspendarea activității se va prelungi”, au transmis reprezentanții Azomureș.

Azomureș, este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești. Azomureș este parte din grupul elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari trader de îngrășăminte și cereale la nivel global.

Azomureș este „client întreruptibil de siguranță”

Conform companiei, Azomureș este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul național, furnizează 50% din îngrășămintele utilizate în fermele românești și asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii. „Azomureș este unul dintre pilonii securității alimentare  și un contributor important în lanțul de aprovizionare din zona agricolă a României”, preciza compania în comunicatul din decembrie.

„Producția fertilizanților în cadrul companiei Azomureș asigura cam 50% din necesarul de fertilizanți la nivel național utilizați în agricultura românească. Problema principală este că noi trebuie să luăm măsuri astfel încât să ne asigurăm că vor fi cantități de fertilizant ce vor fi utilizate în primăvara viitoare în agricultura țării, astfel încât să putem diminua eventuale scăderi ale producției agricole”, a declarat, în decembrie, ministrul Agriculturii. „O primă astfel de soluție este aceea de reluare a activității comisiei interministeriale a punerii pe piață a fertilizanților proveniți din țări terțe și care se află în procedurile de testare la nivel național”, a spus Adrian Chesnoiu la acea dată.

Azomureș se numără printre „clienții întreruptibili de siguranță” la nivel național, respectiv operatorii a căror producție poate fi suspendată în cazul unei eventuale crize de alimentare cu gaz naturale, conform Hotărârii Guvernului nr. 32/2019 pentru aprobarea Planului de acțiuni preventive privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale și a Planului de urgență. Astfel, în Planul de urgență, în vigoare, în conformitate cu definiția prevăzută în Legea nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, clientul întreruptibil de siguranță este „clientul final care prin reducerea consumului său până la oprire contribuie la menținerea securității în aprovizionarea cu gaze naturale în situație de urgență”.

Conform documentului, au fost analizați clienții care au solicitat o cantitate medie zilnică de gaze naturale mai mare de 10.000 mc/h, pentru perioada noiembrie 2018-martie 2019 și au fost avute în vedere prevederile art. 11 din Regulamentul nr. 1938/2017, pentru declararea unei situații de urgență, respectiv cele trei niveluri de criză principale încadrate în următoarele condiții de temperaturi extreme: pentru o perioadă de vârf de șapte zile, constatate statistic o dată la 20 de ani; o perioadă de cel puțin 30 de zile în cazul afectării infrastructurii unice principale de gaze în condiții de iarnă normale.

Astfel, Ministerul Energiei a centralizat următoarea listă cu clienți întreruptibili de siguranță:

  • COLTERM CET Centru Timișoara
  • DACIA MIOVENI
  • CECC BRAZI, SPEE IERNUT (CET CUCI), S.C. AZOMUREȘ TÂRGU-MUREȘ, S.C.CHEMGAS SLOBOZIA. S.C. VIROMET VICTORIA
  • ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI, TERMOFICARE ORADEA, ELECTROCENTRALE CONSTANȚA, ELECTROCENTRALE GALAȚI
Tags:
Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Șapte reguli care te vor ajuta să economisești mulți bani
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Elisabeta I, Regina Fecioară sau Gloriana