Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Palatul Șuțu din Capitală, rafinamentul absolut al protipendadei (DOCUMENTAR)

VIDEO | Palatul Șuțu din Capitală, rafinamentul absolut al protipendadei (DOCUMENTAR)

Oana Zvobodă

Palatul Suțu este un edificiu din București, situat în zona Universitate. La porunca postelnicului Costache Suțu, palatul a fost ridicat între anii 1833-1835, în stil neogotic, după planurile arhitecților vienezi Conrad Schwink și Johann Veit.

Ulterior, pe la 1862, aspectul interior al clădirii a fost mult modificat, în urma unor operații de modernizare executate de sculptorul Karl Storck, prin adăugarea unor elemente arhitectonice printre care și o monumentală scară desfăcută în două brațe, reflectată în imensitatea unei oglinzi aduse de la Murano. Clădirea, declarată monument istoric, găzduiește în prezent Muzeul Municipiului București.

Palatul îngloba în compoziţia sa, alcătuită încă din elemente constructive şi decorative de manieră feudală, cu precădere gotice, primele componente ale romantismului din Ţara Românească, introduse de către meşterii arhitecţi Konrad Schwink şi Johann Veit. Noua construcţie se impunea prin trăsături distincte în toate privinţele faţă de clădirile bucureştene din acea vreme.

Deși mai era mult până la finalizarea executării construcţiei, anul 1834 a fost marcat în istoria imobilului de neînţelegeri între proprietar şi arhitecţii constructori cu privire la realizarea lucrărilor.

Totul s-a soldat cu plângerea adresată Vorniciei Bucureştilor, la 25 mai, de către Costache Suţu, în care acuza calitatea sobelor şi bolta ameninţată de surpare.

Abia la 1875, după stingerea din viaţă a biv vel postelnicului Costache Gr. Suţu, palatul din Bucureşti, împreună cu alte case şi moşii, au intrat oficial în posesiunea unicului său fiu legitim, Grigore Suţu.

Interiorul palatului era luminat de numeroase policandre, candelabre şi lămpi, includea pe lângă camerele cu destinaţie personală şi saloanele mai mici de primire.

La parter se găsea o spaţioasă sufragerie din care se descoperea vederii priveliştea grădinii, iar la etaj, simetric dispuse, două mari săli de bal, cu ieşire spre balcoanele de aceeaşi lungime, denumite potrivit culorii tapiţeriei mobilierului, „salonul roşu” şi „salonul galben”, în care pâlpâierile luminoase erau mult sporite de reflectarea în enormele oglinzi ce decorau pereţii.

În această ambianță mirifică, aveau loc baluri, carnavaluri, petreceri onomastice. La balurile organizate de familia Șuțu nu se consuma deloc alcool, în schimb mâncărurile erau dintre cele mai fine. În principal se discuta în limba franceză, cea mai la modă în acele vremuri.

La petrecerile de Anul Nou participa și familia domnitoare, Carol I cu Regina Elisabeta I. Grigore Șuțu îl întâmpina pe rege și îi lumina drumul pe scări, cu lumânarea, până sus, mergând cu spatele. Se pare că și Carol îi făcea o mare onoare lui Grigore, căruia îi întindea două degete, în loc de unul singur, cum era protocolul.

Grigore Suțu și soția sa, Irina, s-au ocupat în detaliu de palat. În afară de maiestuoasa scară cu două brațe și oglinda central, Storck a sculptat chipul doamnei Irina Șuțu, care ne întâmpină la intarea în palat.

Grădinile palatului aveau să fie micșorate și să-și piardă farmecul, în secolul al XX-lea, odată cu lărgirea bulevardelor. Acum s-au pierdut decorațiunile originale ale porților, adică leii poleiți cu aur, cu un soare între ei.

În 1891, respectiv 1893, mor Irina și Grigore Șuțu, fapt ce duce la întreruperea balurilor și decăderea palatului. Dacă balurile s-au terminat, în timpul Primului Război Mondial avea să găzduiască armata germană invadatoare, devenind reședința guvernatorului german.

După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost în vizorul autorităților comuniste pentru a fi demolat, însă a fost salvat totuși din calea buldozerelor, fiind declarat monument istoric în 1948.

După trei ani de restaurări, se inaugurează ca muzeu în 1959. De atunci găzduieşte expoziţii legate de istoria oraşului Bucureşti, valorificând un patrimoniu de excepţie provenit din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primăria Capitalei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!