VIDEO | Palatul Șuțu din Capitală, rafinamentul absolut al protipendadei (DOCUMENTAR)

Palatul Suțu este un edificiu din București, situat în zona Universitate. La porunca postelnicului Costache Suțu, palatul a fost ridicat între anii 1833-1835, în stil neogotic, după planurile arhitecților vienezi Conrad Schwink și Johann Veit.

Ulterior, pe la 1862, aspectul interior al clădirii a fost mult modificat, în urma unor operații de modernizare executate de sculptorul Karl Storck, prin adăugarea unor elemente arhitectonice printre care și o monumentală scară desfăcută în două brațe, reflectată în imensitatea unei oglinzi aduse de la Murano. Clădirea, declarată monument istoric, găzduiește în prezent Muzeul Municipiului București.

Palatul îngloba în compoziţia sa, alcătuită încă din elemente constructive şi decorative de manieră feudală, cu precădere gotice, primele componente ale romantismului din Ţara Românească, introduse de către meşterii arhitecţi Konrad Schwink şi Johann Veit. Noua construcţie se impunea prin trăsături distincte în toate privinţele faţă de clădirile bucureştene din acea vreme.

GALERIE FOTO Arheologii au făcut o descoperire uimitoare la Agigea Nord. Morminte și parcelări romane, în traseul modernizării feroviare din Portul Constanța

13:20

VIDEO Protestele din Franța continuă. Polițiști răniți de focuri de mortier, incendii și blocaje în mai multe orașe. Mesajul lui Emmanuel Macron

13:18

Deși mai era mult până la finalizarea executării construcţiei, anul 1834 a fost marcat în istoria imobilului de neînţelegeri între proprietar şi arhitecţii constructori cu privire la realizarea lucrărilor.

Totul s-a soldat cu plângerea adresată Vorniciei Bucureştilor, la 25 mai, de către Costache Suţu, în care acuza calitatea sobelor şi bolta ameninţată de surpare.

Abia la 1875, după stingerea din viaţă a biv vel postelnicului Costache Gr. Suţu, palatul din Bucureşti, împreună cu alte case şi moşii, au intrat oficial în posesiunea unicului său fiu legitim, Grigore Suţu.

Interiorul palatului era luminat de numeroase policandre, candelabre şi lămpi, includea pe lângă camerele cu destinaţie personală şi saloanele mai mici de primire.

La parter se găsea o spaţioasă sufragerie din care se descoperea vederii priveliştea grădinii, iar la etaj, simetric dispuse, două mari săli de bal, cu ieşire spre balcoanele de aceeaşi lungime, denumite potrivit culorii tapiţeriei mobilierului, „salonul roşu” şi „salonul galben”, în care pâlpâierile luminoase erau mult sporite de reflectarea în enormele oglinzi ce decorau pereţii.

În această ambianță mirifică, aveau loc baluri, carnavaluri, petreceri onomastice. La balurile organizate de familia Șuțu nu se consuma deloc alcool, în schimb mâncărurile erau dintre cele mai fine. În principal se discuta în limba franceză, cea mai la modă în acele vremuri.

La petrecerile de Anul Nou participa și familia domnitoare, Carol I cu Regina Elisabeta I. Grigore Șuțu îl întâmpina pe rege și îi lumina drumul pe scări, cu lumânarea, până sus, mergând cu spatele. Se pare că și Carol îi făcea o mare onoare lui Grigore, căruia îi întindea două degete, în loc de unul singur, cum era protocolul.

Grigore Suțu și soția sa, Irina, s-au ocupat în detaliu de palat. În afară de maiestuoasa scară cu două brațe și oglinda central, Storck a sculptat chipul doamnei Irina Șuțu, care ne întâmpină la intarea în palat.

Grădinile palatului aveau să fie micșorate și să-și piardă farmecul, în secolul al XX-lea, odată cu lărgirea bulevardelor. Acum s-au pierdut decorațiunile originale ale porților, adică leii poleiți cu aur, cu un soare între ei.

În 1891, respectiv 1893, mor Irina și Grigore Șuțu, fapt ce duce la întreruperea balurilor și decăderea palatului. Dacă balurile s-au terminat, în timpul Primului Război Mondial avea să găzduiască armata germană invadatoare, devenind reședința guvernatorului german.

După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost în vizorul autorităților comuniste pentru a fi demolat, însă a fost salvat totuși din calea buldozerelor, fiind declarat monument istoric în 1948.

După trei ani de restaurări, se inaugurează ca muzeu în 1959. De atunci găzduieşte expoziţii legate de istoria oraşului Bucureşti, valorificând un patrimoniu de excepţie provenit din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primăria Capitalei.