Prima pagină » Actualitate » Cum poți reduce cheltuielile de pe factura de energie electrică, „umflate” de aerul condiționat în fiecare vară

Cum poți reduce cheltuielile de pe factura de energie electrică, „umflate” de aerul condiționat în fiecare vară

Marian Popescu
Cum poți reduce cheltuielile de pe factura de energie electrică, „umflate” de aerul condiționat în fiecare vară

Așa cum cresc iarna facturile la căldură, atunci când vine vara – odată cu instalarea caniculei – aparatele de aer condiționat ne răcoresc, dar ne și cresc inevitabil cheltuielile. Iar unii oamenii pornesc aparatele de aer condiţionat cu porţia, de teama facturilor.

Potrivit companiei E.ON, aparatul de aer condiţionat este unul dintre marii consumatori de energie din casă, fiind responsabil pentru aproximativ 17% din consumul anual al unei gospodării.

Conform unor studii realizate de Comisia Europeană, un sistem de aer condiţionat obişnuit utilizează aceeaşi cantitate de energie electrică într-o singură lună cât consumă un frigider cu congelator într-un an.

Cum poți reduce cheltuielile de pe factura de energie electrică, pe care aparatul de aer condiționat le „umflă” în fiecare vară

Kiley Jean, o utilizatoare de TikTok din Marea Britanie, a explicat propria metodă de a reduce costurile produse de aerul condiționat din locuință. A filma totul și a avut peste 1,2 milioane de vizualizări.

Ea a arătat în imagini cum ventilatorul unității sale de aer condiționat era acoperit de murdărie, ceea ce poate „umfla” factura. A curățat totul folosind o unealtă cu ajutorul căreia a răzuit ușor praful de pe unitate.

„Totul este plin de scame și praf adunate de ani de zile, nu poate aspira aer din exterior, așa că nu vă poate răci casa. Trebuie să verifici și interiorul din partea de jos pentru că toată murdăria, frunzele și resturile și alte lucruri vor împiedica, de asemenea, aparatul de aer condiționat să funcționeze cât mai bine posibil”, a explicat ea.

Kiley Jean susține că, după ce a curățat unitatea, a făcut economii importante: „Factura mea de energie este deja cu 50% mai mică”.

@mrs_cantbebothered Spoiler: My energy bill is already like 50% less 😅 #cleantok #handymaamsaveme ♬ original sound – Kiley Jean

Există și un alt „truc” pentru ca factura la energie să fie redusă: Care e temperatura la care trebuie ținut aerul condiționat pentru ca facturile să fie reduse până la un sfert

„Un aparat de aer condiţionat consumă în medie până la 420 de Kwh/h. La prețurile din ziua de azi plafonate, ar însemna un cost de 420 de lei. Temperatura optimă în casă este recomandată între 20 şi 25 de grade, iar dacă noi o modificăm doar cu trei grade, putem să reducem acest cost până la un sfert. Adică 25%, ceea ce ar însemna la un preţ de 420 de lei dintr-o factură, ar însemna foarte mult pentru consumatorul final”, spune Olivian Savin, expert energie.

Preţul unui aparat de aer condiţionat porneşte de la 1.100 de lei, în timp ce costul pentru montare începe de la 500 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!